După ce Clotilde Armand este asupru criticată pentru economiile pe care vrea să le implementeze, a venit și rândul premierului Florin Cîțu. Reprezentând o lovitură dură pentru politicieni, prim-ministrul a hotărât să taie din banii care merg către partidele politice.
Guvernul este pus pe economisit, iar o parte din economii le va face din tăierea banilor acordați partidelor politice. Pentru că în acest an nu vor exista competiții electorale, politicienii conștiinciosi au fost de acord cu această reducere, deloc neglijentă. Potrivit premierului, subvenția pentru partide se va reduce cu 30%.
Conform datelor oficiale, în anul trecut partidelor le-au fost alocate peste 37 de milioane de euro. În luna ianuarie a acestui an, aceleași partide au primit 4 milioane de euro, cei mai mulți dintre bani ajungând la partidele PSD, PNL și USR. Principiul este unul relativ simplu: să mai fie tăiate veniturile dar să și rămână.
Potrivit acestui principiu, Ludovic Orban și Florin Cîțu au anunțat reducerea subvenției cu 30 de procente. Partidele din Coaliție, inclusiv cele din opoziție au fost de acord cu această măsură luat, prin prisma faptului că mai rămân suficienți bani și după ce reducerea va începe să-și producă efectele.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„E agreat în Coaliție. Toată lumea este de acord. Trebuie strânsă cureaua din toate părțile.”, a declarat Ionuț Moșteanu, liderul deputaților USR.
„Așa cum atunci când nu era subvenție supraviețuiam, și cu subvenție redusă se poate supraviețui.”. a menționat Vasile Cîtea, deputat PSD.

Potrivit legislației în vigoare, acești bani intră în conturile partidelor politice, iar destinația lor este pentru a acoperi cheltuielile pentru chiria sediilor, salariile angajaților, utilitățile dar și mașinile. Sumele nu sunt deloc de neglijat, reprezentând o mare valoare din bugetul de stat. Datele arată că numai anul trecut, cele nouă formațiuni politice au primit aproximativ 37 de milioane de euro. Astfel, în urma reducerii, suma va scădea la 26 de milioane de euro.
Banii primiți de partidele politice în anul 2020:
Toți acești bani alocați, însumează 181.441.000 lei. În luna ianuarie a acestui an, cele șapte partide au încasat 19,84 milioane de lei de la stat, echivalentul a 4 milioane de euro, după cum urmează:
Totalul fiind de 19,843,634 de lei.