Lovitura pe care Prințul Philip a primit-o cu puțin timp înainte să moară. Ce vină are nepotul său, Harry

Ana Anitoiu, Ioana Nechifor 26.04.2021, 20:39

Prințul Philip a primit o adevărată lovitură cu puțin timp înainte de a muri. Nepotul său, Prințul Harry, ar fi vinovat de faptul că partenerul Reginei Elisabeta a II-a s-a stins cu o mare nemulțumire în suflet, după ce și-a dedicat aproape întreaga viață monarhiei Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord. Pentru ducele de Edinburgh, fiul cel mic al Prințesei Diana a făcut greșeli extrem de grave.

Prințul Harry, cauza pentru care câteva detalii de la înmormântarea Prințului Philip au fost regândite

Nemulțumirea Prințului Philip cu privire la nepotul lui, Prințul Harry, a fost vizibilă la înmormântarea lui. Inițial, toți membrii familiei regale britanice ar fi trebuit să poarte uniforme militare la funeralii, în contextul în care ducele de Edinburgh a avut o legătură specială cu armata. Însă, Regina Elisabeta a II-a a cerut ca aceștia să vină îmbrăcați în civil, din cauza fiului cel mic al Prințesei Diana.

Totul a pornit de la faptul că Prințul Harry a decis să renunțe la îndatoririle sale în familia regală britanică și să părăsească țara alături de soția lui, Meghan Markle. Atunci, fiul Prințesei Diana, deși a servit de două ori în Afganistan, a rămas și fără titlurile sale militare. Astfel, el ar fi fost singurul membru al familiei suveranei în haine civile. În plus, regina l-a separat de fratele lui, Prințul William, în timpul procesiunii, deși cei doi au fost văzuți vorbind ulterior. ”Deocamdată, eu și fratele meu păstrăm distanța”, spunea Harry în timpul interviului-eveniment pe care l-a acordat celebrei Oprah Winfrey, alături de partenera lui.

Printul Philip lovitura Harry
Regina Elisabeta a II-a si Printul Philip

Ce lovitură a primit prințul Philip înainte de a muri și ce vină are prințul Harry

De altfel, aceasta a fost ultima lovitură pe care Prințul Philip a primit-o înainte de a muri. În contextul în care în familia regală britanică discreția a fost întotdeauna importantă, ducele de Edinburgh a considerat interviul acordat de Prințul Harry și de Meghan Markle drept o mare greșeală. Soțul reginei era de părere că cei doi ar fi trebuit să păstreze pentru ei acele detalii, potrivit biografului Gyles Brandreth.

Înainte de a acorda interviul, Prințul Harry îi promisese reginei că nu va face nimic ce să dăuneze imaginii familiei regale. Totuși, promisiunea lui a fost în zadar, deoarece declarațiile pe care le-au făcut el și actrița Meghan Markle au zdruncinat familia din temelii. Artista americană a spus, între altele, că și-a dorit la un moment dat să se sinucidă și că au existat îngrijorări referitoare la culoarea pielii fiului ei încă nenăscut. Ulterior, ei au precizat temerile n-au fost exprimate de suverană sau de soțul ei.

Cum a decăzut Prințul Harry în ochii Prințului Philip

Până la interviu, însă, Prințul Harry deja decăzuse în ochii bunicului său. Biograful Ingrid Seward a scris că pentru Prințul Philip, care nu a devenit rege, a părut că nepotul său a abdicat de la rolul său în familia regală pentru o femeie divorțată din Statele Unite ale Americii, la fel cum a făcut și Edward al VIII-lea, pentru a se căsători cu Wallis Simpson. Acel eveniment a făcut ca la tron să ajungă tatăl reginei Elisabeta a II-a, pe care suverana l-a urmat.

”Philip a primit-o cu brațele deschise pe Meghan la început. El știe ce înseamnă să fii un străin în familia regală. În plus, chiar a plăcut-o pe Meghan la început, dar acțiunile ei și ale Prințului Harry i-au lăsat un gust amar. Drept consecință, relația ducelui de Edinburgh cu nepotul lui a avut de suferit”, a scris Seward.

Urmăriți Impact.ro și pe