Lovitură mare pentru artiştii din România. Statul vrea să le ia aproape toţi banii. Maria Cârneci: „Nu cred că au atâta tupeu în ei”

Andra Daoud 20.11.2021, 12:17
Lovitură mare pentru artiştii din România. Statul vrea să le ia aproape toţi banii. Maria Cârneci: „Nu cred că au atâta tupeu în ei”

Un proiect de lege care prevede ca statul să ia 70% din drepturile de autor ale artiștilor a trecut de Senat. Zeci de artiști s-au revoltat și au criticat în termeni duri proiectul care i-ar lăsa fără două treimi din venituri. Printre cele mai vocale reacții a fost cea a Mariei Cârneci.

Statul vrea să lase artiștii fără 70% din banii pentru drepturile de autor

Proiectul de lege prin care 70% din drepturile de autor ale artiștilor români ar uma să ajungă la stat a fost inițiat de vicepreședintele PNL, Alina Gorghiu. Inițiativa a trecut deja de Senat și a provocat numeroase reacții în rândul artiștilor, dar și în rândul forurilor europene ale drepturilor de autor.

Dacă legea va fi adoptată, cântăreții spun că vor rămâne fără bani, pentru că și din punct de vedere al concertelor și evenimentelor stau foarte prost în această perioadă, din cauza pandemiei.

Proiectul de lege vizează operele cu autor necunoscut, așadar melodiile culese din popor, în cazul cărora artiștii ar putea pierde 70% din drepturile de autor. Acești bani ar merge către Fondul Cultural Național și către alți interpreți ai melodiilor din folclor.

Lovitură mare pentru artiştii din România. Statul vrea să le ia aproape toţi banii. Maria Cârneci:
Lovitură mare pentru artiştii din România. Statul vrea să le ia aproape toţi banii. Maria Cârneci: „Nu cred că au atâta tupeu în ei”

Artiștii, revoltați de noua propunere legislativă

Așa cum era de așteptat, artiștii au reacționat vehement la vestea că ar putea rămâne fără două treimi din veniturile din drepturi de autor. Cei mai afectați vor fi cântăreții de muzică populară, pentru că ei au multe melodii culese din folclor, care s-ar încadra în legea propusă de Alina Gorghiu. Maria Cârneci a caracterizat noua lege drept ”hoție” și a criticat decizia în termeni duri.

Nu îl mai numiţi proiect, pentru că e o inginerie, o hoţie. Încă o hoţie care ne vizează pe noi de data asta. Nu cred că au atâta tupeu în ei încât să ne ia şi… Cine a făcut discuţia asta despre drepturile de autor cumva mi-a compus vreo melodie, mi-a plătit vreo orchestră?

Eu mi-am lăsat numele scris pe 38 de albume, nu e puţin lucru. Mi-au cumpărat ei vreun costum popular? Eu ştiu că fiecare om care plăteşte impozit la stat trebuie să beneficieze de ceva. Medicul, când se duce la operaţie, nu vine cu bisturiul de acasă.

Dacă eu mă duc la un concert, ce îmi dă mie statul român sau cei care se ocupă de cultură? S-or ocupa ei de cultura cepei, a ridichilor. Ăştia care au fost puşi, nu contează nume, partide, că nu le am cu politica, am văzut ce pot şi cât pot.

Sunt convinsă că dacă îi scuturi şi îi întrebi ce are Fa major la cheie, mă roagă să vorbesc frumos. Atunci despre ce vorbim? Unul care nu are habar spune că aşa e bine din punctul lui de vedere. Să ne mai ia 70%…, a declarat Maria Cârneci, în cadrul unei intervenții la Antena 3.

 

Urmăriți Impact.ro și pe