Deși Ianis Hagi a lăsat o impresie bună în Scoția, câștigând admirația și respectul fanilor, nu toată lumea vede cu ochi buni transferul realizat de Rangers.
După o întreagă telenovelă, Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Rangers la finalul lunii mai. În sfârșit, lucrurile se linișteau, după o întreagă telenovelă ce s-a întins pe mai multe săptămâni, în plină pandemie. Poate unul dintre cele mai mediatizate transferuri la nivel internațional, aducerea lui Ianis Hagi pe Ibrox Park nu este văzută cu ochi buni de toată lumea. Un fost internațional scoțian de tineret și el la rândul său jucător la Rangers, în două perioade (2010-2011 și 2013-2015) critică decizia oficialilor scoțieni de a-l transfera pe Hagi jr.
Ricky Foster, 34 de ani, a jucat până de curând la Ross County, și a fost adversarul lui Ianis Hagi la începutul acestui an, într-un meci câștigat de Rangers cu 1-0. Fostul internațional nu are cuvinte de laudă la adresa lui Ianis Hagi, poate pentru că despre „băiatul acela, Hagi” s-a vorbit foarte mult.
„Au plătit 4 milioane de lire sterline pentru băiatul acela, Hagi. Au cheltuit 4 milioane pentru un necunoscut. Mai bine dădeau 1 milion pe un băiat puțin mai bătrân, dar care a fost înainte acolo”, a spus Foster, pentru Open Goal, citat de rangersnews.uk.

Ianis Hagi și-a reluat pregătirile alături de colegii săi de la Rangers, sub comanda antrenorului Steven Gerrard. Internaționalul român spune că se simte foarte bine aici, iar fanii sunt apropiați de echipă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Sunt foarte fericit aici. Totul, fanii, istoria clubului, stadionul, oamenii care lucrează la Rangers sunt grozavi și lucrează zi de zi pentru a crea un mediu plăcut.
Rangers a fost prima mea opțiune, am simțit că se va rezolva și sunt foarte fericit. Atmosfera e senzațională, nu doar acasă, ci și în deplasare, fanii merg în toată lumea cu noi. Dragostea pe care mi-au arătat-o fanii în aceste luni a fost extraordinară, în special după ce contractul a fost semnat și s-a rezolvat totul” , a mai spus Ianis Hagi.
32.000 de abonamente au achiziționat fanii pentru sezonul viitor, chiar dacă meciurile se vor disputa într-o primă fază fără spectatori în tribune.
Ianis Hagi, 21 de ani, a bifat 12 prezențe în tricoul lui Rangers, pentru care a marcat 3 goluri și a oferit două pase decisive.