Lovitură dură pentru Rusia. Naționala a fost exclusă din barajul pentru Campionatul Mondial

Sorin Barbu 09.03.2022, 10:34
Lovitură dură pentru Rusia. Naționala a fost exclusă din barajul pentru Campionatul Mondial

Rusia primește în fiecare zi lovituri serioase. Țara este supusă sancțiunilor economice, la fel și oamenii de afaceri, dar au probleme serioase și pe tărâmului sportului. Acum câteva ore, FIFA a anunțat excluderea Rusiei din barajul pentru Campionatul Mondial, unde ar fi trebuit să înfrunte Polonia.

Rusia a fost exclusă din barajul pentru Campionatul Mondial

Am intrat ziua a 14-a a războiului din Ucraina. Armata rusă a atacat din ordinul lui Vladimir Putin, iar liderul de la Kremlin a spus că nu este vorba de o invazie și de o „operațiune militară specială”. Oricum s-ar numit luptele din Ucraina, un lucru este clar. Au adus multă durere. Sute de oameni își pierd viața în fiecare zi, iar peste un milion și jumătate de oameni au plecat în pribegie.

Atacul Rusiei a adus și o „ofensivă” americană și europeană pe mai multe domenii, mai puțin cel militar. Țara a fost supusă unor sancțiuni economice, iar Morgan Stanley face o comparație cu situația din Venezuela și spune că Rusia poate intra în „incapacitate de plată” în luna aprilie.

Povestea ucrainenilor ascunsi de 11 zile in buncar

Și pe terenul de sport au fost multe sancțiuni. Ultima a fost semnată de FIFA, care a exclus Rusia din barajul pentru Campionatul Mondial din Qatar, unde ar fi trebuit să înfrunte Polonia, în semifinala play-off-ului de calificare. În aceste condiții, Polonia va înfrunta, în finala barajului, câștigătoarea dintre Suedia și Cehia.

FIFA a confirmat, de asemenea, că semifinala barajului Ucraina – Scoția, programată inițial pentru 24 martie, a fost amânată pentru luna iunie.

Barajele pentru CM 2022:

Traseul A
Țara Galilor – Austria (învingătoarea va găzdui finala)
Scoția – Ucraina

Traseul B
Polonia e calificată direct în finala pe care o va și găzdui
Suedia – Cehia

Traseul C
Portugalia – Turcia (învingătoarea va găzdui finala)
Italia – Macedonia de Nord

FIFA și UEFA au comunicat zilele trecute și decizia privind echipele ruse, fie ele de club sau reprezentative naționale. Toate vor fi interzise de la orice competiție sportivă.

Recomandare Video Impact.ro
Urmăriți Impact.ro și pe