Lotul carantinat din vaccinul AstraZeneca va fi dat în folosință în România. Agenția Europeană a Medicamentului a decis că nu este niciun pericol

19 03. 2021, 19:14

Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva Covid-19, a anunțat că lotul carantinat din vaccinul AstraZeneca urmează a fi dat înapoi în folosință în România. Această decizie a fost luată în urma ședinței la care au participat mai multe instituții ale statului.

Vaccinul AstraZeneca din lotul carantinat urmează a fi dat în folosință

Potrivit CNCAV, măsura de carantinare a lotului de vaccin AstraZeneca ABV2856 a fost anulată. Această decizie a fost luată în cadrul ședinței de astăzi la care au participat reprezentanții CNCAV, Ministerului Sănătății, INSP și ANMDMR.

„În urma şedinţei de astăzi, la care au participat reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), ai Ministerului Sănătăţii (MS), Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP) şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia anulării măsurii de maximă precauţie care a presupus carantinarea lotului de vaccin ABV2856, produs de compania farmaceutică Oxford/AstraZeneca”, a transmis CNCAV.

CNCAV este de părere că în continuare cea mai bună și eficientă soluție împotriva pandemiei de Covid-19 constă în campania de vaccinare. Conform CNCAV, serurile utilizate pe teritoriul țării au autorizație din partea Agenției Europene a Medicamentului (EMA), care reprezintă ”cel mai riguros for decizional, care reunește experți la nivel european”.

În tot acest timp, Agenția Europeană a Medicamentului va continua să studieze o eventuală legătură între vaccin și formarea trombozelor

Serul companiei este unul sigur

În urma analizelor din partea EMA, s-a decis că vaccinul produs de către AstraZeneca este unul sigur și eficient. Principalele concluzii ale Agenției Europene a Medicamentului cu privire la evaluarea riscului în materie de famacovigilență care au constat în evenimente tromboembolice și trombocitopenie în urma administrării vaccinului produs de către AstraZeneca arată că:

  • raportul beneficiu-rist pentru vaccinul anti-Covid rămâne nemofificat, astfel că beneficiile vaccinării depășesc riscurile la care sunt supuși pacienții care dezvoltă reacții adverse;
  • nu sunt arătate dovezi cu privire la loturile specificate de vaccin sau de către anumite unități de producție;
  • vaccinul nu poate fi asociat unui risc general de formare a cheagurilor de sânge (evenimente tromboembolice);
  • vaccinul poate fi asociat în cazul a două afecțiuni extrem de rare reprezentate de coagularea intravasculară diseminată și tromboza de sinus venos cerebral. Aceste două afecțiuni sunt asociate scăderii numărului de trombocite din organismul uman.

În tot acest timp, Agenția Europeană a Medicamentului va continua să studieze o eventuală legătură între vaccin și formarea trombozelor în cazul persoanelor cărora li s-a administrat serul.

„Încurajăm monitorizarea şi raportarea tuturor reacţiilor adverse, atât de către beneficiarii vaccinării, cât şi de profesioniştii în sănătate”, informează CNCAV.