Loredana Groza arată mai bine ca niciodată. Cum s-a fotografiat vedeta în vacanţă

Stan Filon 12.04.2021, 08:51

Loredana Groza arată mai bine ca niciodată! Vedeta a fost într-o nouă vacanță, unde s-a distrat de minune. Arată foarte bine și îi place să își etaleze toate formele. Așa a făcut și acum, când a postat pe rețelele de socializare fotografii foarte incitante, pentru toți fanii săi.

Loredana Groza arată mai bine ca niciodată

Dacă în România oamenii nu au renunțat la gecile de iarnă, mai ales că se anunță un nou episod rece, Loredana Groza a plecat în țările calde, unde cea mai groasă haină este…costumul de baie. Vedeta adoră să stea în costum de baie și să se bronzeze. Soarele i-a mângăiat trupul și acum, după cum se vede foarte bine în fotografiile din vacanță postate de vedetă pe rețelele de socializare. Loredana Groza a postat câteva fotografii pe Instagram, foarte apreciate de prietenii săi virtuali, care nu s-au mai oprit din comentarii. Cu toții o apreciază pe cântăreață pentru reinventarea sa.

Unii mai fac referință la photshop, dar cei mai mulți o laudă pe vedetă pentru modul în care arată. Unul chiar spune că nici nu mai contează dacă s-a operat sau nu, important este faptul că arată foarte bine. Vedeta nu pare dispusă să vorbească însă despre felul în care arată. Loredana Groza insistă că nu și-a făcut nicio operație estetică, ci felul în care arată este datorat alimentației și mișcării intense pe care o face zilnic.

Loredana Groza arata mai bine ca niciodata
Loredana Groza arata mai bine ca niciodata

”Cine mă cunoaște știe că așa e”

”Ritualul meu de îngrijire e simplu și practic. Pentru că nu am timp să pierd în saloane sau în cabinetele esteticienilor, cum foarte mulți mă acuză. Nu am nimic împotriva intervențiilor estetice, dar eu nu am apelat la nicio operație de înfrumusețare de niciun fel. Cine mă cunoaște știe că așa e. E ușor să dai vina pe faptul că nu ai bani sau să spui că cineva s-a operat și de asta arată bine.

Dar nu, nicio operație și niciun estetician nu te pot ajuta, cu toți banii din lume, să arăți bine dacă nu ai grijă zilnic de tine. Sport, mâncare simplă, meditație… E practica ta zilnică. Trebuie să fie constantă, să îți faci timp dimineața și seara de câteva momente pentru tine, care să te ajute să te simți bine în pielea ta. Nu trebuie să treacă nicio zi fără să ai puțină grijă de tine! Operațiile pot să mai aștepte. Sunt atâtea soluții simple, eficiente și neinvazive, în ziua de azi”, conform viva.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...