Lora, de nerecunoscut pe Instagram. Fanii, uimiţi de cum s-a afişat cântăreaţa

Iancu Andreea, Ana Ionescu 28.07.2021, 09:06

Lora este una dintre cele mai apreciate artiste de la noi, mai cu seamă după ce fanii săi au putut să o cunoască și în postura de prezentator al emisiunii Vorbește lumea de la Pro TV. De curând însă, cântăreața a decis să revină la pasiunea sa și să își bucure fanii cu producții muzicale noi. Astfel, după ce a renunțat la televiziune, artista a lansat o piesă proaspătă, alături de Marius Moga. Dincolo de bucuria de a o auzi din nou cântând, aceasta a reușit însă să îi uimească pe fani, Lora părând de nerecunoscut pe Instagram, după ce s-a afișat într-o ipostază neașteptată.

Lora, de nerecunoscut pe Instagram. Cum și-a uimit artista fanii

După o perioadă în care proiectul de televiziune, de la Vorbește lumea, i-a ocupat majoritatea timpului, Lora a decis să spună stop și să își continue cariera muzicală. Astfel, artista a lansat de curând o nouă piesă, „Vrei să te mint”, în colaborare cu Marius Moga, iar revenirea Lorei a fost celebrată așa cum se cuvine, cu un concert special. Cu această ocazie, fanii artistei au putut să o surprindă pe Lora într-o ipostază de nerecunoscut, după ce vedeta a postat pe Instagram câteva imagini din timpul lansării.

Pentru că este un artist care se respectă, Lora a pregătit intens momentul special, motiv pentru care, așa cum era normal, cântăreața a făcut probe de sunet, repetând înainte de marea lansare. Clipul video postate pe contul de socializare al artistei a dezvăluit însă nu doar pasiunea cu care cântă, ci și faptul că artista a ales o ținută extrem de relaxată, o salopetă lejeră, dar și lipsa machiajului. Fără farduri și purtând o pereche de ochelari ce par a fi de vedere, Lora a reușit să îi surprindă pe fanii săi, care nu o mai văzuseră într-o astfel de postură, atât de naturală. Pe de altă parte, și ea s-a bucurat de un tort aniversar, fiind uimită de gestul fanilor de a-i sărbători ziua de naștere, care a avut loc pe 23 iulie.

Lora, de nerecunoscut pe Instagram. Fanii, uimiti de cum s-a afisat cantareata
Artista a apărut fără machiaj, purtând o ținută lejeră, pe Instagram

Care este motivul reale al plecării Lorei de la Vorește lumea

Deși decizia artistei de a părăsi echipa emisiunii de la Pro TV a părut să îi aparțină în totalitate, Lora declarând că și-a dorit să revină la marea sa iubire, muzica, lăsând deoparte cariera din televiziune, care a ajutat-o în perioada pandemiei, în lipsa concertelor, recent cântăreața a dezvăluit adevărul. Motivul real al plecării artistei de la Vorbește lumea a fost, de fapt, legat de planurile producătorilor de a reorganiza echipa. Practic, lucrurile s-au așezat perfect pentru toată lumea, după cum a dezvăluit recent vedeta.

Am prezentat Vorbește Lumea cum ar veni două anotimpuri: iarnă – primăvară. Pentru vară s-a gândit un alt format de gașcă. Și a coincis la fix pentru că am vorbit din timp că o să înceapă evenimentele, aveam foarte multe lucruri de făcut și aveam foarte mare nevoie de susținerea lor, să înțeleagă că atât voi putea și am primit ok-ul de la toată lumea. S-a potrivit totul, a fost un puzzle perfect, a spus Lora pentru playtech.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...