Locuitorii din Reșița nu își pot face testul PCR pentru coronavirus. Ce soluție au găsit specialiștii . Probleme mari pentru locuitorii din Reșița care trebuie să-și facă un test PCR pentru coronavirus. Singurul aparat al spitalului din localitate s-a defectat. Problema îi privește în primul rând pe cei care vor să-și facă testul contra cost, pentru că în cazul lor nu prea există soluții.
Pentru cei care prezintă simptome ale virusului SARS-COV-2, care ajung la unitatea de primiri urgențe, s-a găsit o soluție de avarie. Acestora li se vor recolta probele și se vor trimite în municipiul Timișoara, unde vor fi prelucrate în laboratorul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din localitate.
Soluția este una provizorie, pentru că la Timișoara cererea de teste este foarte mare, iar presiunea asupra laboratoarelor din unitățile mericale crește pe zi ce trece. Între timp, la Reșița se încearcă repararea aparatului care s-a defectat, fără rezultate bune, până acum. În incinta institutului medical au intervenit mai multe echipe care efectuează service-ul pentru aparatul Real Time PCR, dar nu au reșuit să-i dea de capăt defecțiunii, momentan.
Locuitorii din Reșița nu își pot face testul PCR pentru coronavirus. Reșițenii care vor să facă testul contra cost, pentru că nu îndeplinesc condițiile ca acesta să le fie recoltat gratuit în spital, au o singură variantă. Aceștia sunt nevoiți să meargă la laboratoarele private din oraș, unde se recoltează probele biologice necesare. Însă, nu toate orașele dispun de aceste facilități, din păcate. În Caraș-Severin, de exemplu, nu există locuri în laboratoare sau clinici private, unde să se prelucreze aceste probe.
Ca atare, probele respective ajung, de asemenea, la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara. Mai mult, se pare că timpul de la momentul recoltării și până în cel al prelucrării este foarte important să nu fie foarte lung. În caz contrar, pot apărea erori în privința rezultatelor obținute.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Trei județe din vestul României se confruntă cu o adevărată problema. În Arad, Hunedoara și Timiș, nu mai sunt locuri disponibile pentru cetățenii care doresc să se vaccineze împotriva coronavirusului. Centrele sunt puține, iar dozele de vaccin sunt numărate.
Județul Timiș are alocate doar trei centre funcționale, două în Timișoara și unul în localitatea Ghiroda, doar că în niciunul dintre acestea nu mai există locuri disponibile. Autoritățile locale vin cu explicații controversate, iar primarul Dominic Fritz, edilul municipiului Timișoara, blamează compania Pfizer:
„Motivul pentru care în Timișoara vom avea operaționale doar 2 centre de vaccinare începând de luni (1 la Iulius Mall, 1 la Spitalul CFR) este că va exista doar un număr foarte limitat de doze disponibile săptămâna viitoare. Abia cu mai multe doze va avea sens să crească și numărul centrelor. Echipa noastră din Primărie, dar și companiile private care ne-au sărit în ajutor, continuă zi și noapte să amenajăm toate centrele pentru momentul în care vor putea funcționa la maxima capacitate” a declarat primarul Timișoarei.