Localitatea din Timiș bântuită de un blestem și de o fantomă. Povești impresionante despre oamenii-lupi și stafia baronesei

Localitatea din Timiș bântuită de un blestem și de o fantomă. Poieni este o localitate mică, izolată, cuibărită la poalele munților Poiana Ruscăi, aproape de izvoarele râului Bega. Localnicii își amintesc de câteva întâmplări înfricoșătoare și dau vina pentru cele întâmplate pe priculici, pe blestemul lupului sau sunt siguri că zona este bântuită de fanoma unei baronese pe care o numesc Măreasa.

Localitatea din Timiș bântuită de un blestem

Acolo, o întreagă familie a fost atacată de lup, într-o singură zi, și trei oameni au murit. Iar pentru o asemenea întâmplare cumplită, oamenii au avut o singură explicație: blestemul.

Blestemul este opusul binecuvântării. Ceva care îți face rău, ceva care nu te ajută. Blestemul este când îi dorești celuilalt, fie din răzbunare, fie din răutate sau neștiință, să i se întâmple ceva rău. Probabil că este o stare în care ajunge omul fără să se gândească la Dumnezeu și la ce îi face, de fapt, celuilalt, explică Ionel Cotocea, cel care ține slujbe la bisericile din zonă.

Astfel, un blestem ar fi stat la baza cumplitelor întâmplări din trecut, când un lup singuratic a ucis mai mulți oameni și i-a desfigurat pe alții. Toți, membrii ale aceleiași familii. După o ceartă între doi ciobani, unul dintre aceștia a aruncat blestemul. La mijlocul lunii septembrie 1958, mai toți sătenii se aflau la câmp, la adunatul fânului. Trei femei, bunică, fiică și nepoată, au fost primele atacate. Veneau spre casă, pe coasta unui deal, când lupul a sărit la ele și le-a măcelărit. Trupurile li s-au rostogolit până jos, în drum. Ca prin minune, nepoata scapă doar cu răni adânci. Nu-și mai amintește momentul, era prea mică, dar știe din poveștile familiei ce s-a întâmplat.

Într-o seară, așa, cum am coborât de la fân … o venit un lup și ne-o atacat. Ne-o prins, o dat cu noi de jos, ne-o rupt așa, de tot. M-o zgâriat aici, pe față, și în cap, și pe picior, eu n-am avut așa răni grele, povestește acum Elena.

Cozmeci avea, la timpul cumplitei întâmplări, puțin peste un an. Salvarea fetiței a venit, atunci, din curajul supraomenesc al mamei care a ascuns-o mai întâi sub poale, apoi a reușit să arunce peste ea o covată din lemn care a protejat copilul de colții lupului.

După primul atac lupul s-a întors pe deal, în pădure. A mai atacat o femeie, rudă cu celelalte. Ajunge apoi la o stână unde înoptau alți membrii ai familiei. Tatăl, unchiul și o mătușă a fetiței. Aceștia au auzit câinii lătrând și au ieșit să vadă ce se întâmplă. Bănuiau că este un lup, dar știau că acesta fuge când vede omul, mai ales că aveau un lămpaș aprins și erau înarmați cu furci. Dar lupul blestemat a atacat. I-a rupt tatălui maxilarul și i-a provocat și alte răni grave care s-au dovedit fatale. Și ceilalți doi au încercat să se apere, tot degeaba. Femeia a fost desfigurată, iar celălalt bărbat ucis și el.

Până la urmă, femeia desfigurată deja a reușit să scape de lup. Disperată, cu o putere pe care doar groaza o poate da, a reușit să apuce lupul și să-i bage capul între frușteii unei scări. Apoi, cu o brișcă pe care o avea la cingătoare, i-a retezat grumazul. Până să reușească asta, lupul i-a rupt carnea de pe mâini.

O atacat așa, toată familia, tot neamul, o mers așa, dintr-o parte în alta, i-o lovit pe tăți. Așa se zice că o fost, ori un blestem, ori un lucru rău, că nu s-o mai întâmplat niciodată așa ceva, adaugă Elena Cozmeci.

Se spune că a fost vorba despre pricuici, versiunea locală a vârcolacilor. În satele din zonă sunt povești despre oamenii lupi, despre care se spune că erau însemnați încă de la naștere. Aveau fie un început de coadă, fie blană pe spinare.

Iar de parcă asta nu ar fi de ajuns, zona mai este bântuită și de o fantomă, cea a baronesei Leopoldina Stoianovici, cea care a avut pământuri acolo şi căreia feciorul i s-a prăpădit de tânăr. Leopoldina a avut un fiu, Bogdanovich Ferencz, care, la 18 ani, îndrăgostit fiind de o fată din Budapesta, pe care o mai dorea şi un alt bărbat, se duelează cu rivalul său şi pierde. Unii spun că Bogdanovich ar fi murit în timpul duelului, alţii susţin că, din cauza ruşinii şi a durerii că a pierdut aleasa inimii sale, s-a împuşcat.

La scurt timp după moartea lui, Măreasa, așa cum o știau localnicii pe baroneasă, a dispărut de pe faţa pământului, lăsându-şi toate proprietăţile de la Poieni de izbelişte. Se spune că s-a stins de jalea fiului pierdut și bântuie locurile, mai ales în preajma criptei pe care a săpat-o adânc, în stâncă, pentru a-i fi acestuia loc de veci.