Liviu Vârciu vrea să aducă actori de la Hollywood pentru următorul său film. Ce buget își dorește acum, ca regizor

24 02. 2023, 09:46

Liviu Vârciu este deopotrivă recunoscut ca un bun actor, dar şi ca solist român. Aşa că lumea nu a fost deloc mirată atunci când a aflat că marea dorință a lui este aceea de a produce propriul film. Și a reușit! Iar acum are planuri mari pentru următoarea producție pe care o va lansa. Ar vrea să aducă actori de la Hollywood. Dezvăluiri în exclusivitate pentru Playtech Știri.

Liviu Vârciu, despre următorul său film

În vârstă de 41 de ani, vedeta Antenei 1 are planuri mari de viitor. După ce a înregistrat un succes colosal cu prima sa peliculă, „Zăpadă, ceai și dragoste”, atât în cinematografe, cât și pe Netflix, în acest an dorește să facă o continuare. Într-un interviu acordat pentru Playtech Știri, Liviu Vârciu a oferit mai multe detalii despre noua producție.

Acesta spune că, în prezent, se zbate pentru a face rost de bani pentru finanțarea peliculei. Îndrăgitul actor nu vrea să mai repete experiența primului film, atunci când a folosit bani din fonduri proprii. Așadar, este în căutare de sponsori, dispuși să investească în proiectul său. Artistul vine și cu argumente în favoarea deciziei sale:

„La ora la care am realizat primul film nu am știut ce înseamnă să fii și producător, și sponsor, ca să zic așa. Eram uneori în mijlocul filmărilor și mă trezeam cu câte un telefon sau cu cineva care-mi cerea o sumă de bani pentru nu știu ce operațiune.

Când să te concentrezi mai bine la scenă, când să vezi dacă cel ce-ți cere banii are motive întemeiate s-o facă. Așa că nu mai vreau să trăiesc stresul de atunci. Nu mai vreau să amestec apele, fiindcă prima dată nu am știut ce ascunde chestia asta!”, a dezvăluit Liviu Vârciu pentru Playtech.

Liviu Vârciu

De câți bani are nevoie

Vedeta de televiziune a făcut calcule precise și spune că suma de care are nevoie pentru a produce noua peliculă nu i se pare nici mică, nici mare. Ba mai mult, în această sumă ar putea intra și onorariul unui nume celebru de la Hollywood.

„În principiu aș putea realiza acest film cu 350.000 de euro. Acela ar fi pragul de jos! Dar mai mare nevoie aș avea de 500.000 de euro. Iar la banii ăștia am șanse să aduc cel puțin un nume sonor de la Hollywood, dacă nu chiar două. Lumea a văzut că mă pricep, așa că am credința că voi putea convinge pe unul și altul să strâng banii”, a mai spus el.

Citește și: