EXCLUSIV

Lidia Buble, criticată aspru de un „coleg de breaslă”. „Expunerea trupului e un mare păcat”! Ce le-a spus, însă, artista apropiaților EXCLUSIV

Simona Ecovoiu 20.01.2022, 18:59

Solista de top Lidia Buble, care provine dintr-o numeroasă familie de penticostali, cu reguli stricte, s-a pozat din nou în ipostaze incendiare, în vacanța din Cuba. În timp ce internauții au bombardat-o cu mesaje frumoase, cu floricele și cu inimioare, solistul teolog Marius Stoica îi atrage atenția, prin intermediul impact.ro, să evite pe viitor o astfel de promovare, pentru a-și menaja tatăl, pastor în Deva. În replică, Lidia susține că face totul doar de dragul artei, în care se cer și astfel de ”sacrificii”.

Marius Stoica, solist teolog: ”Din punct de vedere teologic, expunerea trupului este un mare păcat. Ți se pot închide porțile Raiului!”

Lidia Buble s-a născut într-o familie numeroasă, cu 10 frați, fiind fiica pastorului penticostal Viorel Buble, din Deva. Până la vârsta de 21 de ani, când a devenit un nume cunoscut în lumea muzicală, Lidia a lucrat ca bonă, pentru a contribui la cheltuielile casei. Dar, imediat după ce a devenit vedetă, ea a fost nevoită, ca să rămână în lumina reflectoarelor, să pozeze și în ipostaze sexy, ceea ce face și acum, adunând în acest mod zeci de mii de like-uri, pe Internet.

Recent, Lidia Buble și-a postat pe conturile sociale o nouă serie de fotografii, în costum de baie, în care-și expune, în toată splendoarea, trupul de fotomodel. Solistul de muzică populară Marius Stoica, absolvent de Teologie, și care a cântat și în corul bisericii, îi atrage solistei atenția, prin intermediul impact.ro, că ar trebui să găsească o altă variantă de promovare, mai cuminte, în care să-și mulțumească și fanii, dar și familia penticostală, care trăiește după reguli stricte:

Lidia Buble, criticat[ de un coleg de breaslă pentru expunerea trupului
Teologul o critică dur pe artistă

”Din punct de vedere teologic, expunerea trupului este un mare păcat. Lidia apare și mai dezbrăcată, în poze, este alegerea ei. Nu sunt eu în măsură să o judec, este liberă să se promoveze cum dorește, are meserie de artist. Mulți o apreciază, dar sunt și mulți care o condamnă, îndeosebi reprezentații cultului penticostal, din care familia ei face parte.

Lidia ar putea să se mai curățească, ca să scape de păcate. Fiecare cult are noțiunile lui de iertare a păcatelor. Pentru ea este un mod de promovare, pe dezbrăcate, care aduce multe like-uri. Dar trebuie să te gândești ce efect va avea pe viitor, există și reversul medaliei, nu ți se vor mai deschide Porțile Raiului. În plus, familiile preoților trebuie să fie un exemplu de urmat în comunitate”.

Ce ne-au spus apropiații solistei, cărora Lidia li s-a confesat: ”Ca persoană publică, inevitabil, poți atrage și comentarii!”

Lidia Buble nu a dorit să ne ofere o declarație, referitor la acest aspect. Însă, apropiații ei, cărora Lidia li s-a confesat, ne-au dezvăluit, în exclusivitate pentru impact.ro:

”Lidia respectă pe toată lumea și, tot din respect, alege să nu facă vreun comentariu, nu dorește ca părinții ei să mai fie deranjați cu astfel de lucruri. Ca persoană publică, inevitabil, atragi și comentarii. Lidia își vede de carieră și de frumoasa ei familie”.

Ce zicea Lidia Buble despre tatăl ei: ”Are o fire mai dură, are anumite principii”

Solista a povestit, într-un interviu, despre tatăl ei:

”Tata și Răzvan (n.r.-Răzvan Simion, fostul ei iubit) nu au reuşit să se cunoască nici până acum, dar nu vreau să grăbesc şi să presez lucrurile, pentru că tata are o fire mai dură, are anumite principii, şi mi-a spus că vrea să cunoască alesul doar în momentul în care hotărâm să ne căsătorim.

Mi-a spus: ‘Băi, fată, nu vreau să îmi aduci odată, la ceva timp, câte un băiat acasă. În momentul în care o să-mi spui că vrei să te căsătoreşti, îmi aduci băiatul, îl cunoaştem, stăm de vorbă, vine şi te cere’. Nu s-au cunoscut, dar sunt convinsă că în momentul în care se va întâmpla le va face mare plăcere şi se vor înţelege foarte bine”.
Lidia Buble a revenit în brațele iubitului cubanez.

Au petrecut împreună o vacanță romantică

Lidia Buble este foarte fericită că a făcut pace cu iubitul ei, actorul cubanez Harlys Becerra, după o despărțire dureroasă. Împăcarea ar fi venit la pachet și cu o invitație în Cuba, la părinții lui, semn că șarmantul bărbat are gânduri serioase. Cei doi îndrăgostiți sunt din nou activi în mediul online, unde și-au postat și imagini de pe plajă, din romantica vacanță.

„Bună, copii! Ce faceți? Sper că sunteți bine, că aveți un sfârșit de săptămână bun. Eu sunt aici, în țara mea dragă. O să petrec câteva zile cu familia, sunt mai bine de doi ani de când nu i-am mai văzut. Și pentru că am ajuns aici, nu puteam să nu ajung și la mare. Vă trimit pupici și salutări!”, le-a transmis Harlys Becerra fanilor.

Bărbatul are peste 420.000 de urmăritori pe Instagram.

Solistul teolog Marius Stoica, ajutat de Înalt Prea Sfințitul Teodosie: ”A fost mentorul meu, mi-ar trebui încă o viață, ca să-i mulțumesc!”

Marius Stoica are o poveste de viață emoționantă, fiind părăsit de mamă la vârsta de doi ani. A regăsit-o pe femeia care i-a dat viață, însă nu se vizitează, relația dintre ei fiind foarte rece. Marius a fost crescut de tată și de bunică, iar sfaturi bune și îndrumări în viață a primit și de la un vestit slujitor al bisericii:

„Pe Înalt Prea Sfințitul Teodosie l-am cunoscut când am început Teologia. A fost omul care m-a ajutat foarte mult, pe partea muzicală. El m-a trimis la Conservator, ca să studiez, ca să aprofundez tainele muzicale. Am păstrat și acum legătura, mă sfătuiesc cu dânsul, este un mare iubitor de muzică.

Tot ce am făcut am făcut cu ajutorul dânsului. A fost ca un al doilea tată pentru mine. M-a susținut și moral, chiar și financiar. Provin dintr-o familie modestă, dânsul mi-a oferit un serviciu, este omul care și-a pus amprenta asupra mea. A fost mentorul meu, mi-ar trebui încă o viață, ca să-i mulțumesc!”, ne mai declara Marius, într-un recent interviu pentru impact.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Simona Ecovoiu
Este reporter special în departamentul Exclusiv al Impact.ro. Absolventă a Liceului de Filologie-Istorie și a Facultății de Sociologie, a debutat în presa scrisă la Evenimentul Zilei, apoi a...