Legea bugetului de stat pe 2021, promulgată de Klaus Iohannis. „Va permite dezvoltarea României”

Stan Filon 08.03.2021, 18:04
Legea bugetului de stat pe 2021, promulgată de Klaus Iohannis. „Va permite dezvoltarea României”

Legea bugetului de stat pe 2021 a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, care a spus că bugetul va permite dezvoltarea unor sectoare care au fost ignorate până acum! Șeful statului a prmulgat și legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2021.

Legea bugetului de stat pe 2021 a fost promulgată de Klaus Iohannis

Admnisrația prezidențială a anunțat că președintele Klaus Iohannis a promulgat Legea bugetului pe anul 2021, iar aceasta va aduce creștere economică pentru România. În comunicatul emis presei, șeful Statului a precizat și care sunt sectoarele care vor primi finanțare, dar a vorbit și despre eforturile pentru stoparea pandemiei de coronavirus.

”Investițiile, reformele și creșterea economică sunt pilonii pe care este construit bugetul pentru 2021, astfel încât să fie respectate totodată principiile responsabilității fiscal-bugetare și al sustenabilității finanțelor publice. Ținta de deficit bugetar, de 7,16% din PIB, indică un efort considerabil de consolidare bugetară, care nu împovărează cetățeanul prin noi taxe și impozite. Astfel se creează premisele unei creșteri economico-sociale echilibrate și sustenabile.

Legea bugetului de stat pe 2021 a fost promulgata de Klaus Iohannis
Legea bugetului de stat pe 2021 a fost promulgata de Klaus Iohannis

”Investițiile majore asigură susținerea mediului de afaceri”

Bugetul pe anul 2021, axat preponderent pe investiții și pe accesarea fondurilor europene, va permite dezvoltarea României în sectoare esențiale, prea adesea ignorate în trecut. Sunt alocate sume semnificative pentru investiții în infrastructura de transport, spitale și școli, dar și pentru continuarea eforturilor de gestionare a campaniei de vaccinare, precum și a riscurilor asociate crizei sanitare și economice provocate de pandemia de COVID-19.

Investițiile majore asigură susținerea mediului de afaceri, noi oportunități de dezvoltare și crearea de locuri de muncă mai bine plătite”, precizează comunicatul de la Cotroceni.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Împrumut de peste 4 miliarde de euro de la Uniunea Europeană

Tot luni, președintele Klaus Iohannis a promulgat și legea privind aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului pentru aprobarea Acordului de împrumut între Uniunea Europeană şi România, în valoare de 4.099.244.587 euro.

Împtumutul respectiv are ca scop susţinerea indemnizaţiilor de care beneficiază salariaţii, în cuantum de 75% din salariul de bază corespunzător locului de muncă, a rambursării unei părţi din salariu, suportată din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Tot din acești bani vor fi acordate și unele indemnizaţii pentru mai multe categorii de profesionişti, a căror activitate a fost redusă ca urmare a pandemiei COVID-19, se va acorda sporuri pentru munca suplimentară prestată în perioada situaţiei de urgenţă 3 peste programul normal de lucru de către personalul structurilor de specialitate ale Institutului Naţional de Sănătate Publică, transmite News.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...