Legătura neștiută dintre Viorica Dăncilă și Carmen Dan. Detalii nebănuite despre relația dintre cele două

Diana Radu 07.02.2020, 17:05
Legătura neștiută dintre Viorica Dăncilă și Carmen Dan. Detalii nebănuite despre relația dintre cele două

Viorica Dăncilă și Carmen Dan au fost prietene foarte bune pe vremea când cea dintâi s-a aflat la guvernare. Însă, o măsură luată de fostul premier a deranjat-o foarte tare pe Carmen Dan, iar drept urmare relația dintre cele două s-a răcit. În momentul de față le mai leagă un singur lucru, și anume că sunt vecine de bloc în Videle.

Relația dintre Viorica Dăncilă și Carmen Dan. Care este motivul pentru care cele două au rupt prietenia?

Viorica Dăncilă și Carmen Dan nu-și mai vorbesc deloc, însă sunt vecine de bloc în Videle. Relația dintre cele două s-a răcit în momentul în care Viorica Dăncilă a decis să o schimbe pe Carmen Dan din funcția de ministru de interne. Fostul premier o acuza la vremea respectivă pe Carmen Dan că nu a gestionat așa cum ar fi trebuit criza de la manifestațiile din august 2018.

”Nu poate doamna Viorica Dăncilă, așa, unilateral, să se confirme singură și să se stabilească, trebuie să vorbească cu conducerea partidului. Nu sunt dușmanul nimănui din partid. Însă sunt un om care apreciază verticalitatea, apreciază decența și nu o regăsesc la doamna Viorica Dăncilă”, declara în decembrie 2019 Carmen Dan despre fosta ei amică.

viorica dancila, carmen dan, relatie de prietenie
Relația dintre Viorica Dăncilă și Carmen Dan

Cu toate că nu mai sunt prietene, Viorica Dăncilă și Carmen Dan au apartament în același bloc din Videle, dar la scări diferite. Vecinii celor două spun că înainte acestea mai ieșeau la câte o cafea sau se mai vizitau reciproc, acum nu se mai întâlnesc nici măcar pe scara blocului.

”Doamna Viorica stă la etajul 3, doamna Carmen la parter, dar la scara din partea cealaltă. Se vedeau mai rar pe la bloc, că nu prea veneau în același timp, dar știu de la alți vecini că se mai vizitau așa, la câte o cafea, sau mai ieșeau împreună în oraș, după vreo conferință a partidului ținută aici. Erau amândouă de treabă, salutau pe toată lumea…Nici acum nu s-au schimbat, deși doamna Carmen vine rar pe aici, după ce i-a murit soțul, domnul Cornel”, a declarat o vecină a celor două foste figuri politice.

Urmăriți Impact.ro și pe