Laurențiu Reghecampf s-a întors în Azerbaidjan, după un concediu de coșmar petrecut în România. A ajuns din nou pe prima pagină a ziarelor și a deschis jurnalele multor televiziuni, după ce s-a aflat că s-a bătut cu fosta soție, în plină stradă. Cei doi au ieșit destul de șifonați după incident, însă cea care pare cea mai afectată este Anamaria Prodan, care a apărut cu mâna și piciorul în gips, după ce aparent nu avea nimic, după scandal.
Laurențiu Reghecampf s-a întors în Azerbaidjan pentru a-și antrena elevii de la Neftchi Baku, echipă cu care are contract din luna iunie 2022. Antrenorul a avut și prima întâlnire cu jucătorii săi, la primul antrenament după „concediul” din România.
La ședința de pregătire, antrenorul român a purtat o pereche de ochelari de soare, nu pentru a se feri de razele soarelui, ci pentru a acoperi urmele lăsate pe fața sa de soția cu care se află însă în plin proces de divorț.

Scandalul a ajuns și la urechile conducerii echipei Neftchi Baku, care a făcut abstracție de activitățile antrenorului din timpul său liber. La rândul său, antrenorul i-a liniștit și el pe aceștia, asigurându-i că nu va pleca, deși numele său a fost vehiculat pentru preluarea naționalei României.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Laurențiu Reghecampf, care a semnat cu Neftchi la începutul acestui sezon, are contract până în vara lui 2024. România a retrogradat în Liga Națiunilor, iar Reghecampf a fost pe listă pentru preluarea naționalei. În primul rând, conducerea lui Neftchi nu are nici cea mai mică intenție de a se despărți de antrenorul cu care a început colaborarea în iunie. Jucătorii lui Neftchi nu sunt nici ei îngrijorați deloc, pentru că știu că Reghe va continua la echipă.
În România, sunt puține persoane care își doresc ca Reghe să lucreze la națională. Motivul: este o persoană conflictuală. Problemele întâmpinate în viața personală i-au scăzut semnificativ cota antrenorului de 47 de ani. Mai ales recent, după ce a mers acasă la fosta soție, Anamaria Prodan, a bătut-o, a amenințat-o și, în cele din urmă, a ajuns la poliție. Aceste lucruri au avut un ecou foarte mare în România”, scriu azerii de la sportinfo.az.