Laura Codruța Kovesi, la un pas să conducă Parchetul European: ce se întâmplă cu contracandidatul său francez

bogdan 05.07.2019, 13:07
Laura Codruța Kovesi, la un pas să conducă Parchetul European: ce se întâmplă cu contracandidatul său francez

Negocierile pentru numirea noului procuror-general european, cel care va conduce Parchetul European, au fost lăsate pe mână noului Parlament European, rezultat în urma alegerilor europarlamentare din 26 mai. Laura Codruța Kovesi a rămas în cărți pentru a ocupa funcția alături de un contracandidat din Franța.

Laura Codruța Kovesi a condus DNA până când puterea PSD-ALDE a făcut tot posibilul pentru a o înlătura din această funcție. Era văzută drept o amenințare pentru politicienii certați cu legea și care comiseseră fapte de corupție.

Într-un final, fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a cedat presiunilor venite din partea coaliției de guvernare și a cerut revocarea din funcția a Laurei Codruța Kovesi. Președintele Klaus Iohannis nu a fost de acord inițial, dar nu a avut cale de întoarcere și a fost nevoit să semneze decizia de revocare.

Dar pasul în spate pe care Kovesi l-a făcut forțată de împrejurări s-a transformat, ulterior, în doi pași înainte. A candidat pentru șefia Parchetului Europen și, în ciuda încercărilor de la București de a i se pune bețe în roate, a rămas favorită pentru funcția de procuror-șef european.

A rămas în cursă alături de francezul Jean-Francois Bohnert. Cel care i-ar putea face loc grație unui concurs de împrejurări.

Kovesi ar putea deveni procuror-șef al Parchetului European mai rapid decât se aștepta

Presa franceză scrie că Jean-François Bohnert, contracandidatul fostei șefe a DNA pentru șefia Parchetului European, este favorit să preia șefia Parchetului Național Financiar francez.

O instituție extrem de importantă din Franța, echivalentul DNA de la București, scriu jurnaliștii televiziunii franceze TV5.  Dacă Bohnert va accepta funcția din Franța, atunci Laura Codruța Kovesi are drumul liber către Parchetul European.

Practic, ea e susținută deja de Parlamentul European, în vreme ce reprezentanii Consiliul Ununii Europene doreau să meargă pe mâna francezului. Dacă acesta se retrage din cursă, atunci funcția de procuror-șef european este mai mult decât sigură pentru Laura Codruța Kovesi.

Parlamentul European și Consiliul European nu au ajuns la un compromis la rundele precedente de negocieri. Așa că au decis să reia aceste discuții după data de 26 mai, odată ce noii europarlamentari își vor prelua mandatele.

Dacian Cioloș susținea că se va implica personal pentru ca Parchetul European să fie condus de un procuror român, mai exact de Laura Codruța Kovesi.

„Vom ajuta noua preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene să ajungă la un acord cu Parlamentul European, inclusiv prin discuţii cu partenerii noştri francezi din familia noastră politică”, spunea Dacian Cioloș.

Urmăriți Impact.ro și pe