Larry Hagman a avut o viață în care l-a copiat pe personajul său, JR din Dallas. Ce ajunsese să facă actorul

Andrei Cezar 31.07.2020, 10:13

O viață de huzur stropită cu mult alcool și condimentată cu substanțe interzise. Astfel a trăit actorul Larry Hagman, care în ciuda dorinței de a demonstra că nu se asemănă cu celebrul său personaj J.R. din Dallas și în viața reală, comportamentul său era aproape identic.

Larry Hagman, copia fidelă a personajului său, J.R. din Dallas

Problemele au apărut pentru Larry Hagman atunci când, la sfatul actorului Jack Nicholson, a început să consume cocaină. Viața lui a luat o turnură neașteptată, iar în timp a început să experimenteze și medicamente psihedelice.

În 2011, actorul a dezvăluit că suferă de cancer, dar era convins că îl va învinge. Un an mai târziu, însă, a pierdut lupta cu boala din cauza complicațiilor provocate de leucemia mieloidă.

Era un împătimit al distracției și foarte apreciat penntru petrecerile pe care le organiza. Însă viața lui, văzută prin ochii fiicei sale, nu a fost deloc încântătoare. Kristina își acuză părintele că își expunea copiii în tot felul de situații ciudate în fața prietenilor lui și nu era deranjat de modul cum aceștia se comportau față de cei mici.

Larry Hagman a avut o viață în care l-a copiat pe personajul său, JR din Dallas. Ce ajunsese să facă actorul
Larry Hagman a avut o viață în care l-a copiat pe personajul său, JR din Dallas. Ce ajunsese să facă actorul

Soția lui i-a fost devotată până la final

Deși era un petrecăreț notoriu căruia îi plăceau alcoolul și substanțele interzise, soția lui, Maj Axelsson, i-a fost întotdeauna alături în cei 58 de ani de căsnicie, luptându-se să îl facă fericit. Actorul a dezvăluit într-un interviu că este foarte norocos pentru că a obținut această căsătorie.

“Întâlnirea cu Maj, care este suedeză, acum 58 de ani, a fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat. Eram militar şi aveam baza în Marea Britanie. Ea lucra aici ca designer. Am aşteptat patru ani înainte să formăm o familie”, povestea starul.

Kristina, fiica lui, spune că tatălui ei nu-i păsa de copiii lui, şi de siguranţa lor, pentru el conta mai mult reputaţia sa. Îşi dorea ca oamenii să îl perceapă ca pe un tip amuzant. Voia ca lumea să nu îl confunde cu celebrul său personaj din Dallas și să îl considere drept un tip înșelător și trist.

În realitate, însă, și-a înșelat soția de nenumărate ori, aducându-și iubitele acasă, despre care spunea lumii că îi sunt doar prietene. În ciuda aventurilor sale, soția lui a rămas cu el până la final. Larry şi Maj au avut doi copii: Heidi Kristina, care s-a născut în 1958, şi Preston, care a sosit patru ani mai târziu.

Actorul a urit în 2012, iar soția lui în 2016.

Urmăriți Impact.ro și pe