Conflictul Rusia-Ucraina: context istoric, acorduri încălcate, strategii militare

Uriașa „benzinărie” rusă nu se dezminte în secularu-i mod de a privi și acționa pe plan geopolitic. A dat, a câta oara?, frâu liber nesățiosului său apetit de a-și umple pompele cu ce nu îi aparține. Nici măcar nu s-a sinchisit să aducă noutăți la capitolul „vii cu mine sau te iau” din prăfuitul manual de tactică a însușirii prin forță.

Strategia copy paste

Rusia a adoptat îmbrățișările cu suflu otrăvit, marca Hitler, ca în cazurile Austriei și a Regiunii Sudete din preludiul Războiului Doi Mondial. Ceva mai încoace ca timp, aceeași meschină pagină xerox a fost aplicată pe ușa Georgiei, în 2008. Atunci Rusia păgubea țara menționată de Osetia de Sud și Abhazia. Șase ani mai târziu își mai adăuga un trofeu în palmaresul nelegiuirilor, Crimeea.

De numai două zile, Vladimir Putin a semnat decretul prin care regiunile Donețk și Lugansk, din estul Ucrainei, nu mai sunt în inventarul acesteia, ci dependente de el. Evident, această mutare a Moscovei nu a surprins pe nimeni. Era doar o chestiune de timp până când Armata Roșie, atât de dragă și azi liderului rus, are fixat în luneta armelor sale de ultimă generație drapelul galben-albastru al Micii Rusii, așa cum a numit-o șeful Kremlinului.

„Ucraina nu își poate decide singură soarta”, suna un pasaj din lungul său curs de istorie predat în viziune personală, înaintea semnării documentului imperativ privitor la recunoașterea independenței celor două regiuni rusofone.

Istoria spune altceva

La începutul erei creștine, stepele ucrainene locuite de către poporul de ramură slavă au fost cotropite de huni, goți și avari. Odată cu secolele IV-VII primele comunități au început formarea așezărilor pe pământul Ucrainei de astăzi. O dinastie varangiană scandinavă s-a stabilit la Kiev în secolul al IX-lea, eliberând slavii de sub dominația khazară.

Impact.ro

Imaginile indecente cu Elena Udrea au scăpat pe internet! Doar iubitul o mai vede AȘA...

Impact.ro

După această imagine, a urmat un DEZASTRU! Finalul depășește orice imaginație FOTO

Astfel a luat naștere în jurul nucleului ucrainean Rusia Kieveană. A urmat o întreagă serie de schimbări în ceea ce privește puterea și dominația unui grup asupra celuilalt. La mijlocul veacului XVI, Polonia și Lituania au format o uniune, cotropind poporul ucrainean. În aceeași perioadă, cele două au început luptele împotriva principatului în creștere al Moscovei pentru influență asupra Ucrainei. Aceasta din urmă nu a rezistat militar și a semnat un tratat cu Moscova. Cu toate că actul recunoștea anumite drepturi politice ale ucrainenilor, Rusia nu a respectat termenii înțelegerii, cucerindu-I la scurt timp.

A venit o nouă suită de turbulențe, printre care Războiul Ruso-Polonez, până după Revoluția bolșevică, atunci când Ucraina și-a declarat independența completă în 1918.

În urma altor conflicte din zonă trupele sovietice au preluat controlul asupra Ucrainei, care a devenit una dintre republicile URSS în 1922. După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial a continuat să sufere în drumul ei spre autodeterminare. Abia în iulie 1990 parlamentul ucrainean a adoptat o declarație de suveranitate, iar în august ‘91a fost declarată independentă de URSS. Totuși, tensiunile dintre Rusia și Ucraina au continuat și continuă să existe.

Această Mică Rusie este centrul geografic al Europei. Cea mai veche hartă și cel mai vechi așezământ al Homo Sapiens au fost descoperite în Ucraina, în satul Mezhireche. Au o vechime atestată de 15.000 de ani. Harta e confecționată din os de mamut. Numele provine din slava veche, „Kraina” însemnând “țară de margine”.

Portița din Acordurile de la Minsk

Negocierile dintre Ucraina și separatiștii pro-ruși, din regiunile estice după invadarea Crimeei, au condus la două acte separate: în septembrie 2014 și februarie 2015. Ele au avut loc în prezența reprezentanților Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), ai Rusiei, ai unor state occidentale și liderilor separatiști.
Se urmărea a pune capăt războiului din Donbas și soluționarea pe cale politică a conflictelor. Ulterior, au fost aprobate printr-o rezoluție a Consililui de Securitate al ONU.

Printre condițiile stipulate se găseau: încetarea focului, retragerea armamentului greu, monitorizarea liniilor frontului, restabilirea legăturilor economico-sociale, a controlului ucrainean asupra frontierei cu Rusia, retragerea mercenarilor străni, reforma constituțională ce ar fi oferit o oarecare autonomie a zonelor din estul Donbasului.

În afara întocmirii în pripă, mai ales a Acordului Minsk II, înțelegerea a avut o lacună. Un gen de portiță. În fapt, Rusia a fost semnatară, însă rolul său în conflict nu a fost recunoscut. Cuvântul „Rusia” nu apare nicăieri în text. Lucru ce i-a permis Kremlinului să declare că are doar postura de observator și că trebuie să se ajungă la un acord între guvernul ucrainean și rebeli, în pofida dovezilor indicând clar că Moscova îi sprijinea pe separatiști.

Afirmând, desigur, că nu deține forțe armate în zonele controlate din est. Fals! Minciună străvezie de tip sovietic. Acordurile de la Minsk au fost considerate ca fiind singura cale de ieșire și rezolvare a situației din Ucraina. După cum se vede, au intrat sub bocancul rusesc. Odată cu ele a căzut și Actul Final de la Helsinki, din 1975.

Poziția Moscovei

După îndelunga perorație a lui Vladimir Putin despre „decomunizare” („Le vom arăta noi ce înseamnă decomunizare!”), cu un arc de amintiri ostil-analitice, avându-i drept capete de pod pe Lenin și Stalin, „profesorul” de istorie revăzută și adăugită a vorbit despre independența Donețkului și a Luganskului, numindu-le Republici Populare, titulaturi autentic comuniste, referendum, democrație. Cel puțin ultimele două noțiuni sfidează bunul-simț, insultă rațiunea.

Toată lumea și-a manifestat indignarea față de gestul lui Putin. Din Canada, Japonia, China chiar și Turcia, ultima fiind un stat care are un cuvânt greu în NATO și o poziție strategică de importanță majoră în Mediterana. Singura țară fericită de mutarea acestui nou nebun pe tabla de șah politic fiind Siria.

E mai limpede ca oricând că nu este decât un pretext, un mod meschin și ipocrit de păstrare a influenței Rusiei asupra Ucrainei, prin posibilitatea de a o controla fără anexarea celor două regiuni pro-ruse. Totuși, există premisa unei escaladări a conflictului până la invadarea în totalitate. Asistăm la un revizionism în desfășurare. Putin nu își dorește doar Mica Rusie, ci o reașezare a ordinii mondiale, cu sferele de magnetizare a sateliților din vremurile comuniste.

Situația de acum este cea mai gravă de 70 de ani încoace. Cu toate că Rusia are un singur as într-o singură mânecă-armata-ca supraputere își dorește să revină acolo, la zenit, unde crede că îi este locul. Probă de egocentrism maxim. Putin se poate îndrepta către Belarusul vasal, Transnistria, spre sud (Marea Neagră), spre nord (Țările Baltice) sau Mariupol, un mare port la Marea Azov. Multe grade de libertate, minus „meridianul” roșu de la vest.

Țarul de la Kremlinul de azi este educat într-un limbaj al șantajului și amenințărilor. El se oprește doar atunci când este oprit. Fostul cancelar german, Angela Merkel, sintetiza inspirat trăsăturile acestuia: „Președintele rus nu cunoaște decât legea celui mai puternic”.

Odată căzute Acordurile de la Minsk, Vladimir Putin își dorește noi garanții. Cum le va oferi NATO sau cum va reacționa Ucraina? Este nevoie de un nou compromis, de un alt exercițiu diplomatic? Nu poate fi trecut cu vederea un lucru. Anume, după 2014, Joe Biden, pe atunci vicepreședinte al Statelor Unite, s-a întâlnit de multe ori cu Putin. Au dat mâna, s-au fotografiat, au negociat, iar ultimul era la acea vreme, ca și acum, aggresor. Cum se traduce asta?

Ce are de gând Ucraina

După ce președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat în mai multe rânduri poziția în favoarea unei aderări a țării sale la NATO și la valorile occidentale, își vede statul împresurat. El a precizat că poporul ucrainean privește cu calm și hotărâre situația deosebit de gravă în care se află. Kievul refuză să vorbească direct cu rebelii din cele două state separatiste. Oricum, ar fi în zadar. A interupt relațiile cu Moscova, și-a rechemat acasă personalul diplomatic. Deși a primit și continuă să recepționeze ajutoare constând în armament modern, mijloace cibernetice performante, instructor de front, pare convins că la un moment dat va fi nevoit să lupte. A avut nenumărate întrevederi cu demnitari de rang înalt din Occident. Pentru el și numai, ideea unei cooptări a Ucrainei în Alianța Nord-Atlantică este un pod prea îndepărtat.

Strategia Ucrainei de a nu riposta la acțiunile provocatoare ale celor două regiuni, mă rog, republici de curând, a fost una înțeleaptă. Dacă ar fi răspuns cu armele, avea loc o invazie militară clasică din partea Rusiei. Oricum, nu se știe ce are de gând Putin, un lider în al cărui stat 13% din populație trăiește în sărăcie. Un prădător flămând lovit de o imensă presiune inflaționistă. De pildă, după decretul de recunoaștere a independenței bucăților de teritorii semnat la Kremlin, Bursa de la Moscova s-a prăbușit cu 7%. Un dolar costă 82 de ruble.

Urmează un amplu și sever pachet de sancțiuni economice din partea statelor din Apus. Marea problemă a Occidentului este ca Ucraina să nu forțeze situația și să nu atace cele două grupări estice. Altminteri, se va declanșa un scenariu de coșmar. Un lucru este cât se poate de cert.

Dacă vor avea loc confruntări armate, va curge mult sânge. Până unde, până când? Nimeni nu deține răspunsul adevărat și întreg la aceste întrebări. Deocamdată, lumea occidentală trebuie să ia o poziție fermă și solidară într-un continuu crescendo. Limită, ultimul grăunte de negociere. Altfel, Vladimir Putin și supușii lui nu vor avea stavilă în a escalada evenimentele, iar totul poate scăpa de sub control. Armele trebuie să plece în rastele și acolo să ruginească.