Klaus Iohannis, discurs în prima zi de școală: ce le-a spus elevilor și cum a trimis, din nou, săgeți către Guvern – VIDEO

Alexandru Ioanid 09.09.2019, 10:58
Klaus Iohannis, discurs în prima zi de școală: ce le-a spus elevilor și cum a trimis, din nou, săgeți către Guvern – VIDEO

Președintele Klaus Iohannis a fost prezent, luni, la deschiderea anului școlar la o școală din București. Șeful statului le-a vorbit elevilor, profesorilor și părinților prezenți la Școala Gimnazială „Ferdinand I”. Din discursul lui Klaus Iohannis n-au lipsit, însă, referirile politice.

Șeful statului a fost prezent, luni, în prima zi de școală la deschiderea anului școlar de la Școala Gimnazială „Ferdinand I” din București. Președintele Klaus Iohannis a avut un mesaj pentru elevii, profesorii și părinții care au participat la ceremonie, dar nu s-a ferit nici să-și atace, subtil, adversarii politici.

„Mă bucur că am ocazia să fim astăzi împreună, într-o școală absolut remarcabilă prin rezultatele de excepție pe care le aveți. Școala voastră, parte a programului Inschool, sprijinit de Consiliul Europei, a reușit să aibă un impact semnificativ asupra comunității, pregătind și formând generații întregi de elevi. Cuvântul «școală» are diverse semnificații și stârnește, cum știm, o diversitate de emoții. Dar școala nu ar trebui să însemne niciodată doar o simplă clădire, chit că și ea contează. Este o comunitate de prieteni sau de colegi, este locul unde copiii își încep drumul spre maturitate, ghidați și îndrumați de dascălii lor”
Klaus Iohannis, președintele României

Klaus Iohannis, în prima zi de școală: „Unii politicieni se tem de școală”

Șeful statului a avut mai multe sfaturi pentru elevii care s-au întors luni, 9 septembrie, pe băncile școlii. Președintele a vorbit despre rolul pe care îl vor avea aceștia în societate.

„Dragi elevi, Aș dori să vă vorbesc nu doar despre importanța educației – pe care sunt sigur că o conștientizați – ci și despre rolurile pe care le aveți și pe care le veți avea în societate. Aveți drepturi pe care nimeni nu vi le poate lua. Voi, ca cetățeni ai României, trebuie să beneficiați de respectul și sprijinul deplin al instituțiilor statului. Este imperativ ca respectul să fie în centrul procesului de educație din școli. Și când spun asta, mă refer la respectul pe care îl datorați profesorilor voștri, dar și la respectul cu care profesorii, la rândul lor, au obligația să vă trateze. Toți copiii, fără nici un fel de discriminare, trebuie să se simtă la școală încurajați, protejați și în siguranță. Din nefericire, în România nu suntem încă în această situație, iar de multe ori copiii sunt cei care resimt efectele negative ale corupției sau ale nepăsării statului.Autoritățile au datoria de a crea un mediu sigur în clase, însă multe școli din ziua de astăzi nu au nici măcar un serviciu de pază funcțional. Este tot de datoria autorităților să asigure un drum sigur către școală. Dar iată că și aici există tergiversări în organizarea și decontarea transportului elevilor, ba, mai mult, există demersuri ale Guvernului care scot transportul rutier județean din aria serviciilor publice”
Klaus Iohannis, președintele României

Președintele Klaus Iohannis a trimis săgeți către Guvern, dar a făcut trimitere și la greșelile de exprimare ale unor politicieni. Posibil să se fi referit și la premierul Viorica Dăncilă, cunoscută pentru gafele sale gramaticale.

„Ați văzut însă și voi, dragi copii, unii politicieni se tem de școală! Aici, în școală, sunt formați oamenii care le taxează erorile de logică și, mai nou, destul de des, de exprimare. Tot aici se resimte eșecul politicilor publice din educație, dar și lipsa de creativitate a acestora. Vedem cum, în loc să fie adoptate măsuri pentru creșterea calității educației, se preferă măsuri de facilitare a fraudei la bacalaureat. Cum se încearcă reducerea numărului celor care ajung să susțină examenul de evaluare națională. Sau cum se propune repartizarea automată spre școli profesionale a celor care iau medii mai mici, în loc să avem organizarea unor evaluări credibile de aptitudini. Nu trebuie să uităm niciodată rolul esențial al școlii, pentru că aici elevii își încep drumul în viață, își cultivă pasiunile și își formează viziunea asupra lumii”
Klaus Iohannis, președintele României

Vezi VIDEO cu discursul președintelui Klaus Iohannis:

Urmăriți Impact.ro și pe