Klaus Iohannis a susținut o conferință de presă în care a făcut mai multe anunțuri, extrem de importante pentru români. Președintele a dezvăluit ce măsuri vor fi luate după data de 15 mai 2020. De asemenea, după această dată românii nu vor mai trebui să aibă la ei o declarație pe proprie răspundere, pentru a putea ieși din case, sau pentru a se putea deplasa în interes personal.
Klaus Iohannis a purtat o mască pe timpul declarațiilor făcute în această marți și a susținut că este o măsură de protecție ce trebuie respectată în continuare cu strictețe de toți românii, în spațiile închise. Președintele a anunțat că și elevii vor putea reveni la școală, după ce va fi stabilit un plan și în ceea ce îi privește redeschiderea școlilor, cu oficialii de la Educație. Măsurile de relaxare vor fi cel mai bine resimțite după data de 15 mai din acest an. Până la această dată calendaristică, românii sunt în continuare sfătuiți să rămână acasă.
„Așa vom arăta în spațiile închise și când vom folosi transportul public în comun. Am avut astăzi o nouă întâlnire cu premierul Orban și un grup de miniștri și consilieri, pentru a începe să detaliem așa numitul plan de relaxare. Este vorba evident de măsurile pe care le-am luat pentru protecția populației. Vom avea în scurt timp un plan pe care îl vom da public. Toate măsurile trebuie date din timp pentru a ne putea pregăti. Am decis astăzi ca după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măști în spațiile închise și când folosim transportul în comun. Nu este o măsură condiționată de timp. Vom renunța la măști la anul, când nu va mai exista riscul pandemiei. A doua măsură este una care îi va bucura pe mulți români. După data de 15 mai vom renunța la restrângerile care privesc persoanele. Vom putea să ne deplasăm fără să declarăm unde mergem și de ce mergem. Multe restrângeri vor rămâne în continuare în vigoare.”, a declarat Klaus Iohannis.
„Vor rămâne o vreme interdicțiile pentru adunări publice, pentru maniferstări de tot felul. Vor rămâne tot felul de restricții în vigoare, dar aceasta nu va rămâne în vigoare, ca să avem cu toții această perspectivă după 15 mai. Până atunci, toate restricțiile rămân în vigoare. Până pe 15 mai, stați acasă! Viața nu va reveni din păcate la normalitatea pe care o cunoșteam înainte de izbucnirea acestei pandemii. O activitate extrem de importantă este activitatea școlară. Voi avea o ședință cu Ministerul Educației pentru revenirea elevilor la școală. Se lucrează la un plan și o analiză care să arate cum va reveni partea economică, în special cea comercială. Multe restricții vor rămâne în picioare, și pas cu pas, după ce ținem cont și de evoluția cazurilor de COVID-19. Medicii ne spun că virusul nu va dispărea, deci va trebui să găsim o modalitate de trai cu acest virus, cu această epidemie. Pe măsură ce interdicțiile impuse de autorități vor fi luate înapoi, răspunderea fiecăruia dintre noi va deveni mai mare, în special pentru categoriile vulnerabile vor trebui să aibă mai multă grijă de ei.”, a continuat președintele Klaus Iohannis, în această miercuri.