Jurnalistul Cristian Vasilcoiu propus de PSD Dolj pentru funcția de Secretar de Stat la Ministerul Muncii

Gabriela del Pupo 14.12.2021, 16:32
Jurnalistul Cristian Vasilcoiu propus de PSD Dolj pentru funcția de Secretar de Stat la Ministerul Muncii

Jurnalistul Cristian Vasilcoiu a fost propus pentru funcția de Secretar de Stat la Ministerul Muncii de conducerea PSD Dolj conform surselor g4media. Acesta lucra deja în cadrul Ministerului Muncii condus de Marius Budăi, fiind director de cabinet din 2 decembrie 2021. Anterior acesta fost Consilier Chestor la Parlamentul Romaniei – Camera Deputaților până în luna decembrie. Acesta mai face parte și din Consiliul Local al Municipiului Craiova.

Contactat de impact.ro Cristian Vasilcoiu spune că nu a fost încă înștiințat de această propunere: „Eu nu fac parte din Biroul Permanent Județean al PSD Dolj și nu pot să îmi exprim opinii în legătură cu deciziile pe care le ia un organism din care eu nu sunt parte”, a spus fostul jurnalist.

Nu ar fi de altfel prima dată când Cristian Vasilcoiu ocupă o astfel de funcție, acesta a mai fost consilier în cadrul aceluiași minister în mandatul Liei Olguța Vasilescu.

Lideri ai partidului, precum Marius Budăi, Olguța Vasilescu și Gabriela Firea ar susține propunerea. Vasilcoiu a fost una dintre cele mai sonore voci critice la adresa PNL și a lui Florin Cîțu din ultimul timp.

Este și cel care a făcut publică imaginea din biroul lui Ludovic Orban în care se putea oberva că nu se respectă măsurile anti-covid. După apariția imaginii, Ludovic Orban și alți 4 membri ai Guvernului său au fost amendați de polițiști.

Ca jurnalist Cristian Vasilcoiu a lucrat pentru mai multe publicații și televiziuni printre care Digi 24, B1tv, Realitatea, Libertatea, Revista 22 sau profit.ro.
Urmăriți Impact.ro și pe
Gabriela del Pupo
Pentru Gabriela del Pupo presa nu a fost prima alegere. Absolventă a Universității "Babeș-Bolyai" din Cluj, a lucrat mai bine de 10 ani în domeniul artelor spectacolului. Pasiunea pentru știri...