Joe Biden vizitează Polonia, la doi pași de granița cu Ucraina. Liderul de la Casa Albă și-a exprimat dorința de a se întâlni cu refugiații ucraineni

Cătălina Burghelea 25.03.2022, 17:04
Joe Biden vizitează Polonia, la doi pași de granița cu Ucraina. Liderul de la Casa Albă și-a exprimat dorința de a se întâlni cu refugiații ucraineni

Președintele american Joe Biden merge, vineri, 25 martie, în Polonia, fiind a doua oprire într-o călătorie de ultim moment prin Europa, menită să coordoneze răspunsul Occidentului la invazia Ucrainei de către Rusia. Ziua liderului de la Casa Albă începe la Bruxelles, unde se va întâlni cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, înainte de a pleca la Varșovia.

Joe Biden merge în Polonia

Update vineri, 25 martie, ora 16.30. Avionului preşedintelui american Joe Biden a aterizată Rzeszow, la 100 km de frontiera ucraineană. În primele ore ale vizitei sale de două zile în Polonia, Biden urmează să se întâlnească cu militarii americani staţionaţi în acest oraş.

ŞTIREA INIŢIALĂ

Una dintre țările care înțeleg chinul Ucrainei este Polonia. Statul NATO îl primește, vineri, pe președintele SUA, Joe Biden, ca parte a misiunii sale de urgență de a susține apărarea Organizației după invazia Rusiei.

La sosirea sa pe aeroportul Rzeszów-Jasionka, Biden va fi întâmpinat de omologul său polonez Andrzej Duda și va primi o informare despre răspunsul umanitar la război. Liderul american se va întâlni cu membrii serviciului din Divizia 82 Aeropurtată din Rzeszów înainte de a se îndrepta către Varșovia.

Ce include agenda președintelui SUA

Potrivit Administrației Prezidențiale de la Casa Albă, Biden va organiza, sâmbătă, o întâlnire bilaterală cu Duda, pentru a discuta despre modul în care SUA și aliații americanilor reacționează la criza refugiaților ucraineni. De asemenea, va face unele observații înainte de a se întoarce la Washington.

Deplasarea lui Joe Biden în Polonia vine după întâlnirile de joi, de la Bruxelles, unde a participat la o serie de summituri de urgență. Acesta a anunțat noi acțiuni, cum ar fi împotriva sutelor de membri ai parlamentului Rusiei, și a discutat cu liderii mondiali despre cum va răspunde lumea dacă Rusia va folosi arme chimice, biologice sau nucleare în Ucraina.

Întâlnire cu refugiații ucraineni

Casa Albă a precizat că vizita președintelui american în Polonia este menită să evidențieze criza masivă a refugiaților ucraineni. Biden a confirmat, joi, 24 martie, că speră să se întâlnească cu ucrainenii care au fugit din țara lor în Polonia. Nu este clar când și unde ar avea loc aceste potențiale întrevederi.

Peste 3,6 milioane de civili au fugit din Ucraina, potrivit datelor Agenției Națiunilor Unite pentru Refugiați. Majoritatea a plecat în țările din vestul Europei. Polonia, care se învecinează la vest cu Ucraina, a înregistrat peste două milioane de refugiați ucraineni.

Polonia se află în prima linie a conflictului dintre Rusia și Ucraina, fiind în orbita lui Vladimir Putin. Este membră NATO și se învecinează cu un aliat al Rusiei, Belarus. Și-a deschis granițele pentru peste două milioane din cei aproape 3,7 milioane de ucraineni care au fugit de atacul rușilor, iar războiul s-a apropiat de granițele sale cu un bombardament asupra unei baze din vestul Ucrainei, la începutul acestei luni.

Refugiati ucraineni
Refugiati ucraineni

Polonia a găzduit trupe și avioane americane

La fel ca Ucraina, Polonia a trăit zeci de ani sub pumnul de fier al Moscovei. Polonezii au luptat pentru libertatea și suveranitatea lor, valori bine înrădăcinate în ADN-ul lor. Spre deosebire de Ucraina, una dintre republicile fondatoare ale Uniunii Sovietice, Polonia a ajuns în Occident după decenii sub umbrela Pactului de la Varșovia. Și pe lângă faptul că este în NATO, este membră a Uniunii Europene.

Pe măsură ce amenințarea lui Vladimir Putin a crescut în ultimii ani, Polonia a găzduit trupe și avioane americane. În februarie, înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, Polonia a fost una dintre țările cărora Biden le-a trimis 3.000 de militari, pentru a consolida flancul estic al alianței.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...