Jennifer Aniston, în doliu. Tatăl actriței s-a stins din viață la 89 de ani

Badea Violeta 14.11.2022, 21:05

Jennifer Aniston trece prin momente extrem de dificile. Tatăl său a încetat din viață pe data de 11 noiembrie 2022, dar celebra actriță din Friends abia acum a găsit puterea pentru a dezvălui ceea ce s-a întâmplat. Aceasta a făcut anunțul trist printr-o postare pe o rețea socială. A scris un mesaj de-a dreptul emoționant în amintirea părintelui său!

Jennifer Aniston e în doliu, după ce tatăl său a încetat din viață

Jennifer Aniston trece printr-unul dintre cele mai dificile momente din viața sa. Faimoasa actriță din Friends este devastată de durere pentru că tatăl său a decedat. A împărtășit vestea tristă cu urmăritorii săi printr-o postare pe Instagram.

Jennifer Aniston a dezvăluit că părintele său, John Anthony Aniston, s-a stins din viață vineri, 11 noiembrie, la vârsta de 89 de ani. Astăzi, 14 noiembrie, îndrăgita actriță, în vârstă de 53 de ani, a intrat pe Instagram pentru a-i aduce un ultim omagiu părintelui său. Vedeta a publicat o serie de fotografii cu ei împreună de-a lungul anilor.

„Tată dulce … John Anthony Aniston. Ai fost unul dintre cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut vreodată. Sunt atât de recunoscătoare că te-ai înălțat spre ceruri în pace – și fără durere. Și nu mai puțin pe 11/11!

Întotdeauna ai avut o sincronizare perfectă. Acest număr va avea pentru totdeauna o semnificație și mai mare pentru mine acum. Te voi iubi până la sfârșitul timpurilor”, a scris Jennifer Aniston în mediul online în dreptul imaginilor publicate.

Citește și Jennifer Aniston, mărturisiri cutremurătoare despre infertilitate: „Am încercat și fertilizarea in vitro, am băut ceaiuri chinezești, le-am încercat pe toate”!

Jennifer Aniston si tatal sau
Jennifer Aniston si tatal sau

Cine a fost John Anthony Aniston

Tatăl lui Jennifer Aniston s-a născut pe data de 24 iulie 1933 în Creta, dar a venit în Statele Unite ale Americii la vârsta de doi ani alături de familia sa.

John Anthony Aniston a fost cunoscut pentru rolul său din „Days Of Our Lives”. Primul său rol a fost Dr. Eric Richards în 1969, dar a părăsit serialul după un an.

Ulterior, tatăl lui Jennifer Aniston a revenit în serial ca Victor Kiriakis. Se întâmpla în iulie 1985. A interpretat acest rol timp de peste trei decenii și s-a bucurat de un succes răsunător.

A fost nominalizat la premiul Daytime Emmy pentru cel mai bun actor în rol secundar într-un serial dramatic în 2017 și a primit un premiu Daytime Emmy pentru întreaga sa carieră în 2022.

Citește și Un actor din serialul „Friends” a murit. Anunţul tocmai a fost făcut. „Ne va lipsi enorm”!

Urmăriți Impact.ro și pe
Badea Violeta
  Este redactor Impact.ro, acest site reușind să îi redea satisfacția reală a unei pasiuni și a unui loc de muncă în acealași timp. Violeta a terminat Facultatea de Jurnalism și...