Șeful de secție al Spitalului de Psihiatrie Craiova, amendat cu 10.000 de lei. Nu s-au respectat procedurile medicale de izolare a pacienților

Alexandrina Toader 09.03.2021, 13:05
Șeful de secție al Spitalului de Psihiatrie Craiova, amendat cu 10.000 de lei. Nu s-au respectat procedurile medicale de izolare a pacienților

Șeful de secție al Spitalului de Psihiatrie Craiova, amendat. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dolj a recunoscut că mai multe autospeciale de intervenție au ajuns noaptea trecută la un alt spital. Totuși, acestea erau autospeciale de sprijin, chemate doar preventiv.

Șeful de secție al Spitalului de Psihiatrie Craiova, amendat

În urma cercetărilor efectuate, s-a aflat că nu au fost deloc respectate procedurile medicale de izolare a pacienților. În acest sens, șeful de secție a fost amendat cu suma de 10.000 de lei.

În urma controlului efectuat, care s-a făcut pe linie medicală, s-a constatat că nu s-ar respectat procedurile medicale de izolare a pacienților, și din această cauză a fost amendat șeful de secție. S-a făcut și recomandarea de reinstruire a întregului personal, cu privire la respectarea acestor proceduri și punerea în aplicare a acestor proceduri. Amenda primită de către șeful de secție este de 10.000 de lei, a declarat Dr. Popescu Ştefan, DSP Dolj.

Pompierii au explicat într-un comunicat de presă că prima intervenție pentru stingerea incendiului a fost asigurată de către subunitatea în al cărei raion de intervenție se află spitalul de Neuropsihiatrie, și anume Detașamentul 2 de Pompieri Craiova.

Subunitatea s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță tip B2, urmate la scurt timp de încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime. Menționăm că pentru stingerea incendiului produs au acționat efectiv numai autospecialele de la această subunitate de intervenție, dată fiind situația constatată la locul intervenției și amploarea incendiului, care a fost lichidat în scurt timp prin crearea dispozitivului de intervenție și refularea de apă, se arată în comunicat.

Pompierii au mai precizat că au fost trimise și autospeciale de sprijin pentru că era vorba despre un spital, iar riscurile erau foarte mari. Echipajele chemate în ajutor au ajuns însă la o adresă greșită.

Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din Craiova. Doua autospeciale chemate in ajutor au gresit adresa (VIDEO)
Spital Craiova

În acest sens a fost alertat și trimis în sprijin Detașamentul 1 de Pompieri Craiova, care s-a deplasat la intervenție în primă instanță cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, urmate imediat, succesiv, de o autospecială de descarcerare grea, încă o autospecială de stingere cu apă și spumă și o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime. Precizăm că autospecialele de la această subunitate au ajuns inițial la o altă unitate sanitară din zonă (zona Parcului Romanescu din Craiova), aflată pe traseul de deplasare, întrucât echipajul aflat în prima autospecială, din fruntea colonei de deplasare, a avut impresia că observă semnalele luminoase ale unei ambulanțe aflate în incinta acelei unități sanitare și crezând că acolo este incendiul. În scurt timp, echipajele au constatat că nu la locația respectivă se manifesta incendiul, continuând deplasarea către locul intervenției, unde au ajuns în timp scurt.

Personalul de intervenție de la această subunitate a acționat în sprijinul subunității de bază, Detașamentul 2 de Pompieri Craiova, prin suplimentarea echipelor de căutare-salvare, care au executat operațiunile de căutare a persoanelor în întregul pavilion în care funcționează unitatea sanitară.

În urma incendiului au ars lenjerii de pat, pături, perne, saltele, îmbrăcăminte, un transformator electric și s-au degradat tâmplaria PVC de la ferestre, zugrăveala încăperilor, camera de supraveghere video, vopseaua uşilor metalic, corpuri de iluminat, tocăria uşilor și zugrăveala încăperilor învecinate.

Spitalul deține autorizație de securitate la incendiu, emisă de ISU Dolj din decembrie 2015.

Urmăriți Impact.ro și pe