Istvan Kovacs va participa la Campionatul Mondial din Qatar de anul acesta. Cine sunt cei doi asistenți români care vor merge alături de el

Sorin Barbu 19.05.2022, 16:53
Istvan Kovacs va participa la Campionatul Mondial din Qatar de anul acesta. Cine sunt cei doi asistenți români care vor merge alături de el

România va avea reprezentanți la Campionatul Mondial din Qatar de anul acesta. FIFA a anunțat lista celor 36 de arbitri de centru și 69 de asistenți, iar printre acești se află și trei români. Așa cum era de așteptat, „centralul” Istvan Kovacs va merge la turneul final, programat, în premieră, în timpul sezonului de iarnă.

Trei arbitri români la Cupa Mondială 2022 din Qatar

FIFA a anunțat azi lista celor 36 de arbitri centrali și 69 de asistenți care vor oficia la Campionatul Mondial 2022 din Qatar. România va fi reprezentată la turneul final de trei arbitri: centralul Istvan Kovacs și asistenții Adrian Artene și Vasile Marinescu. Prezența lor nu este o surpriză. Cei trei au avut prestații foarte bune în acest sezon, inclusiv în semifinalele Champions League.

Ovidiu Haţegan ar fi trebuit să se afle și el pe această listă. A condus foarte bine partide la EURO 2000 și a fost lăudat pentru confruntările din Champions League, dar nu va merge la turneul final din cauza problemelor medicale. Arbitrul a suferit un infarct și a fost operat de urgență.

Pe lângă cei 36 de centrali și 69 de asistenți, la CM 2022 vor fi prezenți 24 de arbitri VAR. Din totalul de 129 de oficiali, 6 sunt femei, o premieră în istoria unui Campionat Mondial de fotbal masculin.

Campionatul Mondial de Fotbal 2022 se va desfăşura în premieră iarna, în perioada 21 noiembrie – 18 decembrie 2022.

Programul complet:

Programul fazei grupelor Cupei Mondiale 2022:

Luni, 21 noiembrie:

Senegal – Olanda (Grupa A)
Qatar – Ecuador (Grupa A)
Anglia – Iran (Grupa B)
Statele Unite ale Americii – Ucraina/Scoția/Țara Galilor (Grupa B)

Marți, 22 noiembrie:

Argentina – Arabia Saudită (Grupa C)
Mexic – Polonia (Grupa C)
Franța – Emiratele Arabe Unite/Australia/Peru (Grupa D)
Danemarca – Tunisia (Grupa D)

Miercuri, 23 noiembrie:

Spania – Costa Rica/Noua Zeelandă (Grupa E)
Germania – Japonia (Grupa E)
Belgia – Canada (Grupa F)
Maroc – Croația (Grupa F)

Joi, 24 noiembrie:

Brazilia – Serbia (Grupa G)
Elveția – Camerun (Grupa G)
Portugalia – Ghana (Grupa H)
Uruguay – Coreea de Sud (Grupa H)

Vineri, 25 noiembrie:

Qatar – Senegal (Grupa A)
Olanda – Ecuador (Grupa A)
Anglia – Statele Unite ale Americii (Grupa B)
Ucraina/Scoția/Țara Galilor – Iran (Grupa B)

Sâmbătă, 26 noiembrie:

Argentina – Mexic (Grupa C)
Polonia – Arabia Saudită (Grupa C)
Franța – Danemarca (Grupa D)
Tunisia – Emiratele Arabe Unite/Australia/Peru (Grupa D)

Duminică, 27 noiembrie:

Spania – Germania (Grupa E)
Japonia – Costa Rica/Noua Zeelandă (Grupa E)
Belgia – Maroc (Grupa F)
Croația – Canada (Grupa F)

Luni, 28 noiembrie:

Brazilia – Elveția (Grupa G)
Camerun – Serbia (Grupa G)
Portugalia – Uruguay (Grupa H)
Coreea de Sud – Ghana (Grupa H)

Marți, 29 noiembrie:

Olanda – Qatar (Grupa A)
Ecuardor – Senegal (Grupa A)
Ucraina/Scoția/Țara Galilor – Anglia (Grupa B)
Iran – Statele Unite ale Americii (Grupa B)

Miercuri, 30 noiembrie:

Polonia – Argentina (Grupa C)
Arabia Saudită – Mexic (Grupa C)
Tunisia – Franța (Grupa D)
Emiratele Arabe Unite/Australia/Peru – Danemarca

Joi, 1 decembrie:

Japonia – Spania (Grupa E)
Costa Rica/Noua Zeelandă – Germania (Grupa E)
Croația – Belgia (Grupa F)
Canada – Maroc (Grupa F)

Vineri, 2 decembrie:

Camerun – Brazilia (Grupa G)
Serbia – Elveția (Grupa G)
Coreea de Sud – Portugalia (Grupa H)
Ghana – Uruguay (Grupa H)

Programul optimilor de finală ale Cupei Mondiale 2022

Sâmbătă, 3 decembrie:

(49) Câștigătoarea Grupei A – Locul doi din Grupa B
(50) Câștigătoarea Grupei C – Locul doi din Grupa D
Duminică, 4 decembrie:

(52) Câștigătoarea Grupei D – Locul doi din Grupa C
(51) Câștigătoarea Grupei B – Locul doi din Grupa A
Luni, 5 noiembrie:

(53) Câștigătoarea Grupei E – Locul doi din Grupa F
(54) Câștigătoarea Grupei G – Locul doi din Grupa H
Marți, 6 decembrie:

(55) Câștigătoarea Grupei F – Locul doi din Grupa E
(56) Câștigătoarea Grupei H – Locul doi din Grupa G
Programul sferturilor de finală ale Cupei Mondiale 2022

Vineri, 9 decembrie:

(58) Câștigătoarea meciului 53 – Câștigătoarea meciului 54
(57) Câștigătoarea meciului 49 – Câștigătoarea meciului 50
Sâmbătă, 10 decembrie:

(60) Câștigătoarea meciului 60 – Câștigătoarea meciului 56
(59) Câștigătoarea meciului 51 – Câștigătoarea meciului 52
Programul semifinalelor Cupei Mondiale 2022

Marți, 13 decembrie:

Câștigătoarea meciului 57 – Câștigătoarea meciului 58
Miercuri, 14 decembrie:

Câștigătoarea meciului 59 – Câștigătoarea meciului 60
Finala mică se va juca sâmbătă, 17 decembrie.

Urmăriți Impact.ro și pe