11:15
Oriunde am merge pe glob, vom întâlni legende locale despre dragoni. Aceste ființe mitologice au devenit adevărate vedete odată cu seriale de mare succes, precum Urzeala Tronurilor, Casa Dragonului, Harry Potter sau Hobbitul. Totuși, dacă nu au existat în realitate, de ce dragonii sunt prezenți în mai toate culturile umanității și, mai ales, cu o simbolistică foarte diferită.
E greu de găsit o regiune a globului care să nu aibă dragoni în folclorul lor mitologic. Vechile legende din Europa, Asia, Africa și America îi prezintă, în general, ca pe niște creaturi asemănătoare crocodililor cu o coadă lungă, aripi, aruncând adesea flăcări pe gură și o privire cumplită. Întrebarea este de ce un număr semnificativ de civilizații, independente unele de altele, conțin mitul dragonului în ciuda faptului că ei nu au existat în realitate.
În primul rând, dragonii nu sunt toți la fel, Cei din Evul Mediu european sunt, de obicei, ca niște șopârle ce „scuipă” foc, cu trupuri puternice, aripi ca de liliac și coarne. Ei sunt asociați, în mod obișnuit, cu diavolul. De fapt, una dintre legendele legate de Biblie, este cea a Sf. Gheorghe, cel care a ucis balaurul semnificându-l pe Satana.
Deși se crede că Sfântul Gheorghe a trăit ca personaj real în secolul al III-lea d.Hr., legenda luptei sale cu balaurul a fost răspândită pe scară largă, abia după un mileniu, în epoca medievală.
Povestea poate fi descoperită în „Legenda de aur”, o colecție de biografii despre sfinți. Cronicarul Jacobus da Varagine a compilat povestea, iar William Caxton a tipărit-o în limba engleză, pentru prima dată, în 1483.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Este și motivul pentru care legendele europene despre dragoni au de obicei ca personaj central un erou care se luptă și omoară aceste întruchipări ale răului.
Dar variatele ființe care azi poartă numele de dragon nu au o singură origine, iar semnificațiile lor sunt foarte diverse. Spre deosebire de Europa, dragonii apar chiar ca ființe binevoitoare, învăluiți într-o aură mistică, în mitologia asiatică. Ei sunt simbol al vieții în China, animal protector în Indonezia, păzitor al săbiilor în Japonia și sunt conectați și la fenomenele meteo precum aducerea ploilor.
Unul dintre dragonii binecunoscuți în cultura chineză este Tianlong, „dragonul cerului”, care zboară printre nori și păzește cerurile, scrie iflscience.com.
În mitologiile băștinașilor americani ei sunt văzuți ca forțe primare ale naturii și ale universului. Sunt asociați cu înțelepciunea – sunt mai inteligenți ca oamenii – și cu longevitatea. De asemenea, pot avea puteri magice și supranaturale și sunt reprezentanți ai mediului acvatic. Ei personifică apa, fântânile, ploile și râurile. Unele culturi înzestrează dragonii cu darul vorbirii.
În culturile mezoamericane, unul dintre cei mai importanți zei este Quetzalcóat, adică „șarpele cu pene”. Cu o înfățișare de dragon, el avea un rol proeminent în credință și se considera că fusese esențial pentru crearea oamenilor.
Chiar dacă există diferențe în felul în care sunt prezentați de diferite culturi, dacă luăm în considerare faptul că ele erau foarte îndepărtate geografic și aveau puține legături culturale, similaritățile sunt izbitoare și chiar de neînțeles în privința acestor monștri mitologici.
Există câteva teorii în această privință. Adrienne Mayor, folclorist și istoric de științe antice la Universitatea din Stanford, consideră că oamenii din vechime își reprezentau aceste creaturi mitice, mai ales ca grifoni, după interpretarea greșită a fosilelor de creaturi dispărute pe care le mai găseau.
În această idee, nu e greu de imaginat ce ar fi putut crede un om de acum sute și mii de ani când ar fi greșit o rămășită dintr-un Tyrannosaurus Rex, cumplitul dinozaur de acum sute de milioane de ani. N-ar fi fost decât un pas până la crearea convingerii că ar fi fost vorba de un dragon.
O altă teorie este aceea că dragonii sunt un arhetip îngropat adânc în mintea umană. În cartea „An Instinct fosr Dragons”, antropologistul Dr. David E. Jones, de la Universitatea din Florida Centrală, argumentează că miturile despre dragoni sunt atât de comune diferitelor culturi, pentru că oamenii au evoluat dezvoltând o imprimare mentală despre existența unor prădători periculoși.
Dragonii, spune Jones, prezintă numeroase caracteristici de care strămoșii noștri se temeau la anumite animale sălbatice. Acest instinct primar crea în imaginația umană o creatură arhetipală care combina cei mai feroce prădători cunoscuți de om: crocodili, șerpi, păsări de pradă și mari feline.
Oricare ar fi fost motivele creării acestor mituri și a imaginii despre dragoni, e clar că aceștia au rămas alături de noi, în mentalul colectiv, însoțindu-ne istoria și continuând să fie obiecte ale fascinației umane, inclusiv ale generațiilor care urmăresc astăzi producțiile hollywoodiene cu dragoni.
