Lui Irinel Columbeanu nu îi mai merge bine nici în dragoste de când și-a pierdut întreaga avere. Irinel Columbeanu e din nou singur, dezvăluirea fiind făcută chiar de el după ce s-a întors din America, acolo unde a fost să își viziteze fetița, pe Irinuca. S-a despărțit de afacerista Ani.
Irinel Columbeanu a revenit de curând din America, acolo unde a mers să își viziteze fetița, pe Irinuca, pe care o are din căsătoria cu Monica Gabor.
Odată ajuns în țară, fostul om de afaceri a dezvăluit că nu mai are iubită și că s-a despărțit de femeia despre care spunea că îl face fericit, femeia de afaceri Ani.

Astfel, anunțul despărțirii a venit după nici o lună de când Irinel Columbeanu anunța, plin de bucurie, că are o nouă iubită. Probabil că ruptura a avut loc înainte ca acesta să plece în SUA, la fiica lui, pentru că în această perioadă cei doi nu au mai comunicat în niciun fel.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu am mai vorbit cu Ani de când am plecat. N-a fost să fie. Nu-mi mai trebuie o relație, nu o voi mai căuta. După ce am văzut-o pe Irina nu-mi mai arde de altceva”, a spus Irinel Columbeanu, potrivit cancan.ro.
Irinel Columbeanu s-a deplasat în SUA pentru a-și vedea fiica, pe Irinuca, care locuiește alături de mama ei, Monica Gabor și familia acesteia. Omul de afaceri a fost foarte fericit să își vadă fiica, în contextul în care nu a mai văzut-o față în față de cinci ani.
”A avut loc în holul hotelului unde locuiesc (n.red. – revederea). Am fost foarte impresionat să constat că a crescut foarte mult de când nu am mai văzut-o, sunt 5 ani de atunci. M-a impresionat faptul că a crescut atât în înălțime, cât și în înțelepciune. Așa mi s-a părut mie”, a declarat Irinel Columbeanu.
Fostul om de afaceri a ajuns pe 14 iunie în California, acolo unde a și întâlnit-o pe fiica sa, Irinuca. Din păcate, vizita în America s-a încheiat pentru Irinel Columbeanu, acesta întorcându-se de câteva zile în țară.
Astfel, imediat ce s-a întors din SUA, Irinel Columbeanu a plecat în Periprava, un sat în comuna C.A. Rosetti, Tulcea. Înainte de a pleca în vacanță în Delta Dunării, omul de afaceri a trecut pe la frizer, unde și-a schimbat look-ul, optând pentru o tunsoare nouă.