Irina Rimes a fost criticată de colegii ei de la emisiunea „Vocea României”, difuzată de Pro TV. Smiley a fost tranșant, spunând că i s-a părut că artista a dat dovadă de nedreptate în cadrul show-ului.
Momentele tensionate au apărut după prima confruntare din echipa juratei Irina Rimes, la care au participat concurentele Magda Suciu și Alexandrina Vlad. Pregătirea duelului n-a mers deloc lin, deoarece acestora le era greu să se sincronizeze, la repetiții.
Alexandrina Vlad a spus că nu are chimie cu Magda Suciu, iar Irina Rimes a declarat că cele două s-au blocat una pe alta și a ajuns să fie un „haos total” la repetiții. Cântăreața a hotărât, pe ultima sută de metri, să schimbe melodia pe care le-o alesese inițial, astfel că cele două au ajuns să interpreteze piesa „Feeling good” a lui Michael Buble.
În urma duelului, Irina Rimes a ales-o pe Alexandrina Vlad, în ciuda faptului că toți ceilalți jurați de la „Vocea României” au spus că cea care ar fi meritat să fie aleasă dintre cele două a fost Magda Suciu – motiv pentru care vedeta a fost criticată de cei cu care se află la masa juriului.

Ceilalți jurați au fost surprinși de hotărârea pe care a luat-o Irina Rimes. Smiley, Denis, Theo Rose, cât și Tudor Chirilă au dat de înțeles că Magda Suciu a meritat mai mult decât Alexandrina Vlad să meargă mai departe în concurs.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Antrenorii trebuie să aleagă cine a cântat mai bine, mi se pare ușor nedrept să aleg pe cel cu care îmi este mie mai ușor să lucrez.”, a spus Smiley.
„Eu tot pe Magda aș fi ales-o, clar. Cred că a contat mai mult pentru Irina prima impresie de la audiții. Cred că de acolo Irina a început să fie neechidistantă față de fete.”, a spus și Denis.
De cealaltă parte, Irina Rimes și-a explicat decizia. Cântăreața a spus că, de fapt, a avut o strategie atunci când a făcut această alegere. Mai exact, a vrut să păstreze două voci bune în concurs și a ales-o pe Alexandrina Vlad, știind că dacă nu o va alege pe Magda Suciu, această concurentă va fi salvată de unul dintre colegii ei.
Intuiția Irinei Rimes a funcționat, întrucât Magda Suciu a fost salvată de echipa de jurați formată de Smiley și Theo Rose, astfel că merge și ea mai departe în emisiunea-concurs „Vocea României”.