EXCLUSIV

Irina Nicolae (ex-ASIA), respinsă până și de fostul iubit, la concertul aniversar. Managerul Florin Ionescu e categoric: „Ea a plecat!”. EXCLUSIV

Ana Maria Păsat 07.02.2023, 18:54

Florin Ionescu, fostul iubit al Irinei Nicolae, cel care alături de Adi Ordean a înființat ASIA, nu o menajează pe brunetă. După ce a exclus-o  de pe afișul concertului aniversar al trupei, de la Sala Palatului, din 6 martie, acesta îi transmite Irinei un mesaj dur, prin intermediul Impact.ro.

Florin Ionescu revine ca manager al trupei ASIA

Irina Nicolae, cândva liderul ASIA, s-a iubit ani buni cu Florin Ionescu, pe atunci managerul formației. Brusc, deși ei păreau un cuplu sudat, Irina s-a retras din formație, iar managerii celor patru fete au fost nevoiți să anuleze la acea vreme concertele programate.

Iată însă că, odată cu revenirea pe scenă a trupei ASIA, și Florin Ionescu își reia activitatea de manager al fetelor. Față de formula inițială, de la înființare, singura schimbare o constituie ”I-ul” din formație, mai precis înlocuirea Irinei Nicolae cu Ianna Novac.

irina si vizer
Irina Nicolae si Marius Vizer

Florin Ionescu: „Nu avea de ce să fie chemată”

Iată că, după ce Ianna a declarat, în exclusivitate pentru Playtech Știri, că Irina Nicolae nu va participa la concertul aniversar din 6 martie pe motiv că a refuzat să cânte în spectacolul ei, de anul trecut, iată că nici Florin Ionescu nu o iartă pe brunetă.

La rându-i, managerul ASIA ne-a declarat: „Irina nu avea de ce să fie chemată. Nu avem cum să facem așa ceva. Ea a plecat, a rămas ultima variantă, în care era Ianna”, ne-a spus el, pentru Impact.ro.

„Acest conflict e bun”

Cât despre conflictul iscat de Irina Nicolae, care spune că i se pare strigător la cer ce se întâmplă acum”, Florin Ionescu a mai menționat pentru Impact.ro: „Acest conflict e bun, chiar ne prinde bine. Nu trebuie să mai naștem noi altul artificial”.

Citește și Mai ții minte trupa Angels, care făcea furori în anii 2000? De ce a renunțat Raluca la muzică: S-a spus că m-am călugărit (Exclusiv)!

„Este vorba despre munca mea de-o viață”

La 25 de ani de la prima lor apariție pe scenă, trupa ASIA se reunește pe data de 6 martie, la Sala Palatului, pentru a marca revenirea pe scenă, în formula Anca Neacșu, Sorana, Ianna Novac și Anemona.

Din trupă va lipsi însă cea mai veche componentă, liderul de atunci, Irina Nicolae, bruneta cu codițe, care între timp s-a căsătorit cu Marius Vizer și locuiește în Ungaria.

Recent, Irina a mărturisit, în exclusivitate pentru Playtech Știri, că pur și simplu nu a fost invitată: „Nimeni, niciodată, nu m-a contactat pentru acest concert.

Mi se pare strigător la cer ce se întâmplă acum. Și nu are legătură cu faptul că am copil și că locuiesc în Ungaria și n-am timp de repetiții. Sunt la 50 de minute de România. Dar puteam fi oriunde în lumea asta, la urma-urmei, este vorba despre munca mea de-o viață.

Nu vreau absolut nimic de la ele, vreau doar ca oamenii să înțeleagă faptul că nu sunt pe scenă cu ele pentru că nimeni nu mi-a spus de vreun concert aniversar. Am aflat deschizând pe Instagram un afiș”.

Citește și O trupă celebră din anii 2000 se reunește. Mai cântau doar la nunți și botezuri!

Urmăriți Impact.ro și pe