iPhone-ul, mai puțin sigur decât ai crede. Problema intimității și a protecției datelor personale este un subiect fierbinte în ziua de azi. Dar giganții tech reușesc să „fenteze” de multe ori teoretica siguranță a acestor informații. Un raport independent realizat de doi experți în securitate cibernetică a ajuns online și a făcut dezvăluiri neplăcute despre practicile de urmărire ale Apple ce vizează utilizatorii iPhone.
Protecția datelor personale și a informațiilor sensibile, ce vizează intimitatea utilizatorilor iPhone, dar și de iPad, par să fie doar o iluzie. Și asta chiar dacă optezi în mod exlicit ca acest lucru să nu se întâmple.
În urmă cu câteva zile, a ajuns online un raport independent realizat de doi experți în securitate cibernetică vizavi de practicile de urmărire ale Apple care vizează utilizatorii de iPhone. Concluziile sunt atât de îngrijorătoare încât fac deja subiectul unui proces intentat împotriva gigantului din Cupertino, informează engadged.com.
Apple colectează o serie complexă de informații despre utilizatorii de iPhone și iPad, chiar și atunci când alegi să dezactivezi manual opțiunea de „partajare a datelor analitice cu Apple”. Din testele realizate de către cercetătorii Tommy Mysk și Talal Haj Bakry, după cum a raportat Gizmodo, indiferent dacă folosești App Store, Apple Music, Apple TV, Books sau Stocks, fiecare gest pe care îl faci în interiorul aplicațiilor preinstalate pe iPhone este înregistrat și trimis către Apple. Iar marea problemă este că nu ai cum să dezactivezi acest comportament.
În teorie, când realizezi configurarea inițială a unui iPhone, ești întrebat dacă vrei să partajezi date de diagnoză și analiză cu Apple și dezvoltatorii de aplicații. Ai posibilitatea să refuzi acest lucru.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Dacă refuzi însă, după cum au concluzionat cei doi experți citați mai sus, gestul tău este absolut degeaba. Apple colectează informații din majoritatea aplicațiilor preinstalate, de pe iPhone-ul sau iPad-ul tău.
În App Store, de exemplu, Apple știe pe ce aplicații dai click, ce aplicații cauți, ce reclame îți trec prin fața ochilor, cât timp petreci pe pagina de descriere a unui program, cum ai ajuns la o aplicație sau alta. Acestor informații care ajung la gigantul din Cupertino, li se adaugă numere de identificare, tipul de telefon, rezoluția ecranului, limba tastaturii și multe altele.
Acum, aceste practici ce par să fie ilegale, cel puțin în conformitate cu California Invasion of Privacy Act, fac subiectul unui proces intentat împotriva companiei conduse de Tim Cook. Cel care a intentat procesul este Elliot Libman, dar speră să i se alături și alți utilizatori de produse Apple într-un proces de clasă, după cum atrage atenția TechCrunch.