Ion Țiriac, îngrijorat de războiul din Ucraina. „Nu știu când o începe Putin să spună: «România și Polonia sunt aproape». De ce a ratat o întâlnire cu președintele Rusiei

Sorin Barbu 03.03.2022, 09:49
Ion Țiriac, îngrijorat de războiul din Ucraina. „Nu știu când o începe Putin să spună: «România și Polonia sunt aproape». De ce a ratat o întâlnire cu președintele Rusiei

Ion Țiriac este unul dintre cei mai importanți afaceriști din Europa și află pe locul trei în topul celor mai bogați români. Fostul jucător de tenis se teme că țara noastră ar putea fi afectată de războiul dintre Rusia și Ucraina și a dezvăluit că ar fi trebuit să se întâlnească, la Viena, cu președintele Vladimir Putin. Din ce cauză nu a mai avut loc această întrevedere?

Ion Țiriac, avertisment în privința relației cu Rusia

Ion Țiriac se află pe locul trei în topul celor mai bogați români cu o avere evaluată, de revista Capital, la aproape două miliarde de euro. Are afaceri în imobiliare, industrie, servicii bancare, dar și în sport. Acum câțiva ani un ziar din Italia spunea: „Contele Dracula al tenisului s-a născut la Brașov, în România”.

Fostul jucător de tenis are foarte mari legături pe plan mondial și a dezvăluit că ar fi trebuit să meargă cu prietenul Ilie Năstase să-l întâlnească pe Vladimir Putin. Totul s-a întâmplat acum cinci ani, dar Țiriac a fost nevoit să refuze invitația.

„Nu l-am cunoscut cum l-am cunoscut pe Trump. Știți foarte bine că Putin este președintele de onoare al Federației Internaționale de Judo (n.r. a fost suspendat acum trei zile).

Eu și Năstase trebuia să mergem să luăm ceaiul cu el la Viena acum 4-5 ani, dar eu a trebuit să plec să-mi văd familia și nu l-am cunoscut pe domnul Putin”, a declarat Ion Țiriac pentru gsp.ro.

Ce școală a absolvit Ion Țiriac în tinerețea lui
Ion Țiriac, pe terenul de tenis

Fostul sportiv a lansat și un avertisment. România este mult prea aproape de Rusia ca să-și „permită” o relație tensionată cu această țară. Și când spune asta ține foarte cont atât de prezent cât și de trecut.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Noi putem să jucăm un rol mult, mult, mult mai înalt. Într-o formă de diplomație, decât într-o formă belică. Suntem foarte aproape de Rusia. Și ca istorie, de atâtea sute de ani, tot mereu am avut de-a face cu rușii, rușii, rușii…

Nu știu, când o începe Putin să spună: «România și Polonia… Sunt foarte aproape!». Nu mi-e teamă pentru că sper că rațiunea prevalează. Că o fi Biden, că o fi Putin, NATO, domnul Geoană… Însă trebuie ținut cont că noi suntem cei mai aproape geografic! Eu sunt ăla cel mai aproape”, a mai spus omul de afaceri.

Ion Țiriac a povestit că l-a cunoscut foarte bine pe predecesorul lui Joe Biden. Cu Donald Trump a băut bere și a mâncat hot-dog în vremurile în care US Open se numea turneul de la Forest Hills.

Urmăriți Impact.ro și pe