Ioana Ginghină a dat startul unui nou început pe plan sentimental. Actrița, în vârstă de 42 de ani a trecut peste divorț, iar acum se iubește cu alt bărbat. Ioana a povestit că fiica sa l-a cunoscut deja pe noul său iubit și că se înțeleg foarte bine. Cum l-a cunoscut vedeta pe noul său partener de viață?
Actrița se declară o femeie fericită și împlinită alături de noul său iubit pe care l-a cunoscut acum câteva luni. Bărbatul care i-a „furat” inima este mai mic decât ea cu câțiva ani, însă acest lucru nu pare să fie un impediment în relația lor. Cei doi s-au cunoscut prin agenția acestuia de turism, la o petrecere pentru copiii.
„Ce trăiesc este foarte frumos, suntem de câteva luni împreună. E totul frumos. El este mai mic decât mine cu câţiva ani, dar contează că ne înţelegem. Ne-am cunoscut prin agenţia lui de turism, iar eu am fost chemată să mă ocup cu distracţia pentru copiii celor de acolo. Vă spun sincer că nu vreau să vorbesc despre mine şi el pentru că el mi-a cerut asta. El nefiind persoană publică mi-a spus că vrea să fie cât mai discret”, a declarat Ioana Ginghină, potrivit Click.

Ioana Ginghină a mai declarat că după divorțul de fostul soț din vară și-a acordat foarte mult timp și s-a refăcut, iar acum este pregătită pentru o nouă relație. Cu toate acestea, a spus că nu are nicio așteptare, ci că trăiește din plin fiecare moment. Cât despre fostul soț a spus că păstrează în continuare legătura cu acesta de dragul fetiței lor, Ruxandra. De asemenea, fiica sa l-a cunoscut deja pe noul său iubit înainte de sărbători și se înțeleg ”destul de bine”.
Întrebată dacă se pregătește de o vacanță alături de iubitul său, Ioana a spus că nu probabil vor pleca în vară. Momentan aceasta se concentrează pe cariera sa și își dorește să cumpere și cealaltă jumătate de casă în care locuiește, care în urma divorțului i-a revenit fostului soț.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Mă simt bine pentru că îmi doream o relaţie, eram şi pregătită pentru asta. Am avut o perioadă în care am încercat să stau eu cu mine, să mă gândesc, să văd ce a fost bine şi ce a fost rău, să văd ce mai era de corectat şi acum eram pregătită ca să apară cineva în viaţa mea. Nu am nici o aşteptare, nu pot să zic că va fi wow sau nu. Eu mă bucur de fiecare moment, este foarte bine cum este acum”, a mai spus Ioana Ginghină.