Ioana Băsescu, fotografie emoţionantă cu tatăl său. Un internaut a scris un mesaj cutremurător pentru Traian Băsescu: „Dumnezeu să îl ierte”

Ioana Bucur 25.03.2022, 17:40
Ioana Băsescu, fotografie emoţionantă cu tatăl său. Un internaut a scris un mesaj cutremurător pentru Traian Băsescu: „Dumnezeu să îl ierte”

Fostul președinte a fost internat de urgență într-un spital din Paris, după ce a suferit un accident vascular cerebral (AVC). Pe pagina sa de instagram, Ioana Băsescu a publicat recent o fotografie emoționantă cu tatăl său. Printre mesajele primite de la internauți, s-a strecurat o gafă uriașă sau o glumă de prost gust. Cineva a transmis un mesaj cutremurător pentru Traian Băsescu.

Ioana Băsescu, fotografie emoţionantă cu tatăl său

Un gest emoționant al unei fiice, a unei familii ce trece prin momente cumplite, a luat o turnură dureroasă. Ioana Băsescu a publicat recent, pe Instagram, o fotografie alb-negru în care apare alături de tatăl ei.

La doar două zile după ce Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a stabilit că fostul șef al statului a fost colaborator al Securității, fostul președinte se confruntă cu probleme grave de sănătate. Traian Băsescu ar fi suferit un accident vascular cerebral (AVC) și o serie de complicații.

Săptămâna trecută, Traian Băsescu fusese investigat la Spitalul Militar, apoi a părăsit țara, deplasându-se la Bruxelles. Miercuri, când a primit sentința instanței de colaborare cu Securitatea i s-ar fi făcut rău pe holul Parlamentului European.

După ce Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat această decizie definitivă, Traian Băsescu a avut o reacție pe pagina lui de Facebook. Mai exact, fostul președinte al României a anunțat că va face demersurile legale la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).

„Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, aşa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris Traian Băsescu pe pagina sa de Facebook.

Ioana Băsescu, fotografie emoţionantă cu tatăl său. Un internaut a scris un mesaj cutremurător pentru Traian Băsescu „Dumnezeu să îl ierte”

Ce a scris un internaut despre Traian Băsescu

Vineri dimineața, fostul președinte al României ar fi fost transportat la Paris cu un avion privat, în urma unui accident vascular cerebral (AVC), potrivit unor surse citate de Antena 3. Primul semn de îngrijorare pentru familie a fost faptul că Traian Băsescu și-ar fi pierdut brusc auzul.

Din cauza unor complicații apărute la plămâni, medicii din țară ar fi hotărât ca fostul președinte să fie transferat de urgență la Paris. Săptămânile trecute, fostul șef de stat ar fi fost internat într-un spital din România.

Cu câteva ore în urmă, fiica sa, Ioana Băsescu, a postat pe pagina sa de Instagram o fotografie alb-negru în care apare alături de tatăl său. Ea nu a oferit alte explicații, adăugând în descrierea imaginii o inimă.

Printre comentariile primite de la cei care îi urmăresc activitatea în mediul online s-a strecurat și un mesaj cutremurător. Un utilizator a scris despre Traian Băsescu: „Dumnezeu să îl ierte”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...