11:52
Ioan Petru Culianu s-a născut într-una din primele zile (5) ale lui ianuarie 1950 la Iași. A fost un istoric al religiilor, scriitor și eseist român, profesor de istoria religiilor invitat la Chicago Divinity School. Discipol și protejat al lui Mircea Eliade.
Până să devină un reputat și incontestabil nume în lumea academică, să publice în toate limbile de circulaţie internaţionala şi să-și exprime punctele de vedere în cele mai prestigioase laboratoare de idei, studentul Culianu, provenit dintr-o cunoscută familie de intelectuali ieşeni, a avut o biografie zbuciumată, nelipsită de frustrări şi interdicţii ideologice.
Deşi şef de promoţie, Ioan Petru a fost repartizat ca profesor într-o şcoală generală dintr-un sat uitat sau neștiut de lume. În 1971 obţinuse o bursă de studiu la Siena, din partea Ministerului de Externe, însă i-a fost anulată şi nu a putut pleca. Pe vremea studenţiei, a fost urmărit de securistul Ureche , a cărui ofertă de colaborare a refuzat-o.
Ioan Petru Culianu a absolvit iniţial secţia de italiană a Facultăţii de Limbi Romanice, Clasice şi Orientale a Universităţii din Bucuresti. Reuşeşte să plece, în iulie 1972, la cursurile de vară de la Perugia, Italia, unde va solicita azil politic. Vorbea fluent şase limbi. Ulterior se va stabili apoi în Olanda, în 1976 şi, pe urmă, în SUA în 1986, țară în care fuseses chemat întâi ca visiting professor, apoi ca profesor titular la Divinity School, Universitatea din Chicago.
Un an mai târziu, atunci când a reuşit să plece cu o bursă la Perugia, a descoperit Occidentul, altfel decât cum îl știa din cărţile regimului comunist. Pe acest drum, pe care şi l-a dorit nespus de mult, au existat dorinţa de a se călugări într-o mănăstire din Appia, lunile petrecute în lagărul de refugiaţi din La Latina, după ce i se terminase bursa, o încercare de sinucidere şi, rapidul succes în concursul dat de acest străin necunoscut şi neexperimentat pentru postul de asistent al marelui Ugo Bianchi, profesorul de istoria religiilor de la „Sacro Cuore” din Milano. Aici, în perioada 1973-1976 își alege ca domeniu de cercetare istoria crștinismului timpuriu și a dualismului religios.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Doctorat de Stat la Sorbona (Paris IV) în ianuarie 1987, cu teza Recherches sur les dualismes d’Occident. Analyse de leurs principaux mythes, sub conducerea profesorului Michel Meslin. Specializat în gnosticism, creştinism timpuriu, istoria şi cultura Renaşterii, este autorul unor cărţi de mare succes, scrise în franceză, engleză sau italiană şi cu ediţii în toate limbile de circulaţie ale lumii.
Privitor la extraordinara lui operă, niciun specialist n-a contestat contribuţia lui Petru Culianu la dezvoltarea gândirii hermetice, la deschiderea unor noi drumuri spre experienţe din alte lumi, de dincolo de moarte sau din a patra dimensiune. Iar titlurile celor mai importante opere ale sale sunt grăitoare pentru a arunca o privire asupra preocupărilor lui esenţiale: „Eros şi magie în Renaştere”, „Religie şi putere”, „Călătorii în lumea de dincolo” ș.a.
Până când a murit, reuşise să înveţe perfect 8 limbi. Avea statutul paradoxal de om de ştiinţă şi clarvăzător, practicant al mai multor tehnici de divinaţie, care le spunea studenţilor că „totul e în minte”. Ioan Petru Culianu era întotdeauna sub presa timpului, fiind dominat de temerea că-l iroseşte. Adesea, le spunea apropiaților săi că va muri tânăr.
Ca o bună parte a lumii oamenilor de ştiinţă, scriitorul nu rezista ispitei de a citi viitorul. Iar viitorul României, ţara pe care o părăsise în secret, fără măcar a-şi anunţa familia de la Iaşi, îl prezisese în 1986, într-o povestire SF pe care foarte puţini au luat-o în considerație: „Intervenţia zorabilor în Jormania”, o farsă ce anticipa nu doar evenimentele de peste trei ani din decembrie, ci şi derularea şi consecințele acestora.
Ioan Petru Culianu a fost un foarte aspru şi lucid critic al regimului politic comunist înainte de decembrie 1989. Apoi, a sancționat vehement regimul lui Ion Iliescu după Revoluţie, pe care o considera, de fapt, o lovitură de stat pusă la cale în primul rând de K.G.B., care i-a sprijinit pe beneficiarii ei ulteriori.
Acuză lipsa de responsabilitate, solidaritate şi civism a poporului român şi mai ales a intelectualilor din România. Învinuiește, în numeroase articole, publicate în 1989 şi 1990 în săptămânalul „Lumea libera românească” din New York adunate postum in volumul „Păcatul împotriva spiritului”, lipsa de valori morale a culturii române.
Ca urmare, a început să primească tot mai dese amenințări cu moartea prin bilete și telefoane. Înainte de tragicu-i sfârșit, amenințările luaseră o deosebită amploare, în urma publicării unui incendiar interviu în Revista 22, din 5 aprilie 1991. Mai mult, după cum le-a mărturisit unor prieteni, era urmărit în Chicago. În contextul unei furibunde campanii antimonarhiste ce se derula în România, Culianu a militat pentru o schimbare de regim, pentru revenirea regelui în țară.
Pe data de 21 mai 1991, în jurul orei 1.30, de ziua Sfinţilor Constantin şi Elena, în toaleta bărbaţilor din clădirea Divinity School a reputatei Universităţi din Chicago, s-a auzit un pocnet scurt. El i-a luat viaţa, la numai 41 de ani, a celui care a fost Ioan Petru Culianu, celebrul istoric al religiilor, în plină forță creatoare, discipolul lui Mircea Eliade.
Împuşcat în cap cu o armă de calibru mic, un revolver Beretta 25, Ioan Petru Culianu nu a avut nicio şansă de supravieţuire. Formidabila sa carieră a fost curmată simbolic într-o zi care, probabil, nu a fost aleasă întâmplător. Asasinul a tras din cabina de toaletă alăturată. Enigma asasinatului nu a fost rezolvată niciodată, pentru că, pare-se, nici nu se doreşte acest lucru.
Iar, cu cât trec anii, cu atât se adânceşte mai mult. Era la acel moment profesor de istoria religiilor, urmându-i lui Mircea Eliade. Omorul s-a petrecut într-un moment bine ales, după ce tocmai îşi încheiase o prelegere. A fost tras un singur glonț.
„Este o execuţie tipică KGB-ului, o împuşcătură în ceafă”, comenta mai târziu Anthony Yu, prieten al savantului și profesor la aceeaşi universitate. El îi spunea jurnalistului american Ted Anton, cel care a investigat cazul vreme de mai mulţi ani:
„E semnificativ din punct de vedere ritual. Toaleta este un loc care implică umilire simbolică şi fizică, murdărire, impuritate. Este cel mai profan loc în care să-ţi sfârşeşti viaţa. De fapt, m-am întrebat adesea dacă nu a fost un omor religios”.
Deocamdată, cel puțin până azi, nicio persoană nu a fost acuzat de crimă, din lipsă de probe. Deoarece, pistele au fost abandonate una după alta, iar FBI-ul susţinea la un moment dat că instituţii precum SRI-ul au refuzat să colaboraze. Printre ipotezele despre asasinat, cele mai vehiculate ar fi:
1.Crimă pasională, căci Securitatea se pare că i-a inventat o orientare homosexuală.
2.Dorinţa lui Hillary Wiesner, logodnica lui Ion Petru Culianu, de a încasa o poliţă de asigurare de 150.000 de dolari.
3.Asasinat politic ordonat şi comis de o mişcare neolegionară sau de serviciile secrete din România ori de o combinaţie între cele două, ipoteză susţinută convingător în cartea profesorului american Ted Anton, „Eros, magie şi asasinarea profesorului Culianu”.
Dacă vreuna dintre acestea este sau nu reală nu s-a descoperit, iar moartea lui rămâne în continuare învăluită într-o aură aproape ocultă, consolidată, evident, şi de cercetările lui în domeniul magiei. Fiindcă, întâmplător sau dimpotrivă, Culianu se bucura de paradoxalul statut de savant clarvăzător, cunoscător al mai multor tehnici de divinaţie, care încerca să-i convingă pe studenţi că „totul e în minte”.
În România, opera celebrului profesor care părăsise ţara la începutul anilor ’70, a ieșit la iveală de-abia după Revoluţie, când era deja consacrată în mediul academic şi universitar occidental. Temeiurile sunt neîndoielnice. Nici persoana, nici cercetările lui nu erau deloc în ton cu învăţăturile propagate de regimul comunist de care Culianu încercase aproape exasperat să fugă şi să se salveze.
