Cine sunt interlopii care l-au susținut pe Dragnea la procesul de la Înalta Curte

Ciprian Ioana 17.04.2019, 10:08
Cine sunt interlopii care l-au susținut pe Dragnea la procesul de la Înalta Curte

Luni, 15 aprilie, a fost o zi agitată la Înalta Curte. Sute de persoane au venit să-l susțină sau să-l conteste pe Liviu Dragnea. Printre ele s-au numărat și membri ai unor clanuri interlope din București.

La ceea ce se anunța a fi ultimul termen la Înalta Curte, Liviu Dragnea a fost susținut de aproximativ 300 de persoane. S-au adunat dimineață, de la ora 10, înainte ca liderul PSD să ajungă în fața judecătorilor.

Mobilizarea lor a fost orchestrată atent și pregătită din timp. Printre cei aflați în primele rânduri ale susținătorilor s-au aflat interlopi din Clanul Sportivilor și Clanul Cămătarilor, interlopi din Rahova și bugetari din așa numitul “batalion” Teleorman, potrivit unor surse citate de Adevărul.

Cine sunt interlopii care au coordonat acțiunea pro-Dragnea

Personajul care s-ar fi mobilizat exemplar și ar fi adus multe persoane în stradă ca să-l susțină pe Liviu Dragnea este Puiu Florian, potrivit surselor citate. El este extrem de apropiat de clanurile Sportivilor și Cămătarilor.

A fost văzut și el pe trotuar, alături de ceilalți susținători ai lui Liviu Dragnea.

Jurnalistul Virgil Burlă a publicat pe Facebook o poză în care susține că apar Florian Puiu (cel cu șapcă), care este și secretarul general al PSD Ilfov și Gabi Cioară (tot cu șapcă, membru al Clanului Sportivilor). Lângă ei apare un bărbat cu glugă, despre care jurnalistul susține că e Andi Corcău, polițist local în Sectorul 4 al Capitalei.

Foto: Facebook Virgil Burlă

„În realitate, cel care controlează Sectorul 4 e Puiu Florian, care are mari interese imobiliare în zonă. Cu voturile interlopilor, Florian l-a scos pe Băluţă primar. Băluţă e doar de formă acolo“.

Surse Adevărul

Înainte de a ajunge la PSD Ilfov, Florian Puiu a fost consilier la Primăria Sectorului 4.

Declarația sa de avere arată că singura sursă de venit este indemnizaţia de consilier local, adică mai puţin de 1.000 de lei pe lună.

Însă fostul consilier PSD poartă un ceas de aur în valoare de 80.000 de euro şi încă unul de oţel, estimat la 15.000 de euro.

El mai deţinea două vile în Bucureşti, două apartamente și o maşină Ferrari, pe care a vândut-o cu 80.000 mii de euro, potrivit site-ului cetăţeanul.net.

Susținătorii lui Dragnea, dirijați din umbră de Codrin Ștefănescu

Un alt organizator al echipei PSD a fost Mario Rafael, aghiotantul lui Codrin Ştefănescu, cel care s-a ocupat de escortarea lui Liviu Dragnea de la Curtea Supremă şi în 2017, când mai mulţi protestatari au fluturat cătuşe în faţa liderului PSD.

Mario Rafael a fost adus în politică de Marian Vanghelie, a trecut pe la PDL şi a ajuns acum şeful de cabinet al lui Codrin Ştefănescu.

Premierul Viorica Dăncilă l-a numit la data de 1 octombrie 2018 în funcţia de consilier pe probleme sociale.

În PSD, e cunoscut ca „omul bun la toate“, după cum l-au numit oamenii care îi ştiu parcursul profesional. Mario Rafael are o sală de sport în cartierul Rahova, frecventată de mai mulţi interlopi din zonă, unii dintre ei fiind prezenţi la toate acţiunile politice ale PSD.

La Înalta Curte ar fi venit și mai mulți bugetari din județul lui Dragnea, Teleorman. Printre ei s-ar fi numărat Cristina Tatu, consilier judeţean şi angajată la Camera Deputaţilor; Cristiana Alcea, consilier judeţean în Teleorman, Mariana Simulescu, consilier juridic în Primăra Alexandria și Valentin Chiran, consilier judeţean.