Întâmplare dubioasă la doi pași de Capitală. În județul Ilfov, trei tineri au fost prinşi în timp ce cărau cu mașina un cadavru, pe care l-au înfăşurat într-un covor. Sesizarea a fost făcută de un bărbat care a sunat la numărul unic de urgență 112, susţinând că i se pare dubios faptul că cei trei bărbați transportă trupul fără viață în covor.
Trei tineri au fost prinși în timp ce cărau un cadavru înfășurat în covor. În momentul în care au fost opriți de polițiștii locali, bărbații se îndreptau către Ialomița. Oamenii legii au răspuns prompt la apelul unui martor şi i-au oprit pe indivizii care se deplasau cu un autoturism, având un cadavru în portbagaj.
În orașul Voluntari, din județul Ilfov, un localnic a sesizat Poliția Locală cu privire la faptul că a văzut trei tineri în timp ce băgau un cadavru într-un autoturism, la lăsatul întunericului. Persoana decedată era înfăşurată într-un covor, iar asta i-a atras atenţia celui care a făcut sesizarea.
Agenții au răspuns la apel şi au identificat mașina care transporta trupul fără viață. Oamenii legii i-au oprit pe cei trei tineri în trafic şi au constatat că aceștia chiar au pe cineva mort în portbagaj. Unele surse susțin că doi dintre ei sunt nepoții femeii decedate. Aceasta avea 93 de ani şi murise recent, motiv pentru care bărbații transportau cadavrul în judeţul Ialomița, unde urma să fie înmormântat.
Prinși în fapt, indivizii au recunoscut că nu au apelat la o firmă de pompe funebre, ci au preferat această metodă macabră de transport. După ce le-au ascultat versiunea, polițiștii din Voluntari au deschis un dosar penal pe numele celor trei tineri pentru ucidere din culpă. Acum, oamenii legii încearcă să vadă dacă nu cumva bătrâna a fost ucisă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„La data de 17 februarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii orașului Voluntari au fost sesizaţi de către un bărbat, cu privire la faptul că, mai multe persoane transportă cu un autoturism, spre județul Ialomița, un cadavru.
Polițiștii orașului Voluntari au interceptat în trafic autoturismul în cauză, iar cu ocazia verificărilor au constatat faptul că, în carlinga acestuia se afla un cadavru, pe care l-au identificat imediat, fiind vorba despre o femeie, de 93 de ani. Atât autoturismul cât și cele 2 persoane, care transportau cadavrul, respectiv 2 bărbați și o femeie, în vârstă de 30, 47 și 55 de ani, au fost conduse la sediul Poliției Orașului Voluntari pentru cercetări. De asemenea, la sediu Poliție orașului Voluntari s-au prezentat polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și criminalişti, pentru efectuarea de cerectări”, au transmis polițiștii ilfoveni.
Trupul femeii de 93 de ani a fost dus la Institutul de Medicină Legală. Autopsia va lămuri dacă bătrâna a fost victima vreunui abuz sau dacă a murit din cauze naturale.
Din cercetările poliției a rezultat faptul că femeia a încetat din viață într-o locuință din orașul Voluntari, iar cele trei persoane transportau cadavrul acesteia în județul Ialomița, unde urmau să o înmormânteze. Serviciul de Medicină Legală Ilfov a preluat trupul bătrânei pentru efectuarea necropsiei. În cauză, criminaliștii au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea.