În cursul zilei de joi, Comisia de cercetare constitută prin decizia inspectorului general de stat, Dantes Nicolae Bratu, a decis să demareze verificările necesare pentru a se putea stabiliri împrejurările şi cauzelor care au condus la producerea accidentului de la Cariera Jilţ Sud.
Din comunicatul emis de către Inspecția Muncii aflăm că inspectorul general de stat s-a întâlnit cu conducerea Societăţii Complexul Energetic Oltenia, după care a mers la locul producerii accidentului de la Cariera Jilţ Sud.
„Comisia de cercetare constitută prin decizia inspectorului general de stat a demarat cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor şi cauzelor care au condus la producerea evenimentului, precum şi stabilirea reglementărilor legale încălcate, a răspunderilor şi a măsurilor ce se impun a fi luate pentru prevenirea producerii altor evenimente similare, primele măsuri au fost dispuse chiar astăzi, în timpul întâlnirii cu conducerea CEO.
Întâlnirea a fost urmată de deplasarea la Cariera Jilţ Sud, pentru o vizită tehnică la locul producerii evenimentului”, găsim notat în comunicat.
Astfel că în urma discuţiilor cu conducerea Complexului Energetic Oltenia, s-a dispus efectuarea a două expertize, dintre care una vizează mijlocul de transport implicat în producerea evenimentului iar cealaltă are în vedere drumul de acces către Cariera Jilţ Sud, potrivit lui Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Am atras atenţia conducerii CEO asupra faptului că măsurile dispuse de ITM Gorj în decursul timpului au caracter permanent şi obligatoriu, una dintre ele fiind: „angajatorul va asigura mijloacele de transport omologate şi autorizate pentru transportul lucrătorilor”. Comisia de cercetare îşi continuă activitatea şi are obligaţia să finalizeze cercetarea conform prevederilor legale”, a mai spus Dantes Bratu.

Marți, 17 ianuarie, s-a petrecut un tragic accident soldat cu decesul a trei persoane şi rănirea altor zece în perimetrul Carierei Jilţ Sud, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, situată pe raza localităţii Mătăsari.
Astfel că după primele cercetări efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că, în jurul orei 13:30, un bărbat în vârstă de 51 de ani, ce era angajat al unei societăţi comerciale, în timp ce conducea o autoutilitară în incinta Carierei Jilţ, în care erau transportaţi angajaţi ai carierei miniere, a pierdut controlul autovehiculului la trecerea peste un pod amenajat peste benzile transportoare, răsturnându-se la o diferenţă de circa trei metri de sol.
La numai o zi distanță, Complexul Energetic (CE) Oltenia a făcut un anunț oficial, spunând că s-a dispus schimbarea din funcţie a trei directori direct răspunzători, de activitatea Carierei Jilţ Sud.