Deși măsurile luate de Rezerva Federală Americană (FED) au fost apreciate de analiști pentru că au prevăzut creșterea inflației, se pare că prognosticurile nu au fost pe măsură. La următoarea ședință FED dobânda va fi cel mai probabil majorată cu mai mult de 0,75% cât era anticipat. Asta după ce marți s-au evaporat din piață, într-o singură zi 1,6 triliarde de dolari. Din păcate însă indicele Dow Jones influențează și bursele din țările europene și în consecință și România. Piața a reacționat deja anticipând deciziile din ședința FED de săptămâna viitoare, fapt care a avut consecințe pe toate bursele, inclusiv cea de la București.
Băncile Centrale din Europa au luat măsuri tardive pentru a combate fenomenul inflației, FED în schimb a fost precatut, fapt care explică și staabilitatea dolarului american din ultima perioadă. Cu toate acestea se pare că politica monetară va continua să fie agresivă și din păcate va inflența bursele din întreaga lume. Impact.ro a stat de vorbă cu consultantul Gabriel Razi, specializat pe bursele de cereale, unde SUA este un jucător esențial în determinarea cotațiilor la nivel mondial. Specialistul spune că această cădere s-a resimțit în toate domeniile.
„Căderea a fost determinată de temerile puternice ale marilor operatori bursieri ale fondurilor de investiții, în legătură cu o decizie agresivă a Federal Reserve, Banca Centrală Americană, la întâlnirea pe care aceștia o vor avea săptămâna viitoare. Dacă în săptămânile anterioare discuția se învârtea în jurul unei majorări de dobânzi cuprinsă între 0,5% și 0,75%, acum majorarea de 0,75% este bătută în cuie și se ia în dicuție o majorare de dobândă de 1%”, afirmă consultantul.
„O astfel de majorare va genera un șoc bursier suplimetar în piața americană, care se va extinde în toată economia globală următoare. Pare că autoritățile americane nu au soluții concrete în fața luptei cu inflația în acest moment, alte soluții decât o strategie agresivă, strategie care va lovi consumul, va lovi piața petrolieră, agricolă și pe cea de acțiuni”, mai spune acesta.
De asemenea, Razi explică faptul că impactul e vizibil deja: „Strategia lor pentru o aterizare lentă, așa cum au anunțat-o anterior pare a fi un subiect de domeniul trecutului și datele arată că există o posibiltate, foarte mare, să ne apropiem de un șoc bursier. Deja impactul se vede, cel puțin în piețele pe care le urmăresc eu cu mare atenție, în piețele agricole. Se țin într-un fir de ață și putem asista la o cădere drastică”
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]În mai puțin de 24 de ore s-a resimțit impactul temerilor investitorilor americani și la Bursa de Valori București. Practic măsurile de politică monetară pe care le va lua FED în perioada următoare țin doar de nunță, o creștere a dobânzii treptată dar cu valori destul de mari pentru ceea ce se practica până la actuala criză economică, sau o măsură șoc care să ducă la stabilizarea sau chiar intrarea în regresie a fenomenului inflaționist.
„Trade-ul se face peste noapte la ora Bucureștiului și pe fusuri orare europene. CBOT (cotația din America pentru grâu) are 90% față de Paris care este un butic în comparația cu bursa de la Chicago. Fără discuție, știm foarte bine că o criză economică în Statele Unite înseamnă o criză economică pentru toată lumea. Este război economic în toată regula. Va lovi China, creșterea de dobânzi, va lovi acolo unde îi doare, în sectorul imobiliare, unde și așa erau probleme. Ne pregătim de o iarnă foarte provocatoare.
Măsurile pe care le ia FED-ul sunt măsuri care ar trebui să limiteze inflația însă starea economiei americane, foarte puternică în continuare, cu o inflație peste așteptări, cu un număr de angajări peste așteptări, deschide ușa pentru măsuri agresive. Pare că nu există altă soluție. S-a discutat despre o măsură de tip pivot, dacă asta înseamnă o majorare de 1% la următoarea întâlnire, și majorări ulterioare de 0,75%, nu este neaparat o astfel de măsură. Va fi foarte greu pentru autoritățile americană să stăvilească inflația fără măsuri agresive. Vom vedea cu toții la jumătatea sătămânii viitoare.” a concluzionat Gabriel Razi.
A doua zi după prăbușirea de marți din SUA, la București indicele principal BET s-a depreciat cu 0,6%. Se putea observa că acționau mai mulţi vânzători decât cumpărători, în contextul în care ieri Wall Street a avut cea mai slabă şedinţă din ultimii doi ani cu o prăbuşire de 4% pentru Dow Jones. La dechidere cele mai lichide acţiuni la Bucureşti au fost Banca Transilvania (1,1 mil. lei la un preţ în scădere cu 2%), Erste Bank (plus 0,5%), Nuclearelectrica (-1,2%), Petrom (-0,3%), Romgaz (-1,2%).
“Raportul privind inflaţia din SUA şi perspectivele unui FED „hawkish” în şedinţele următoare, au cauzat din nou vânzări masive pe pieţele americane. Vedem că la deschiderea pieţei atât piaţa românească, cât şi majoritatea pieţelor europene au deschis în teritoriul negativ, predominând vânzătorii”, a declarat pentru Ziarul Finaciar Radu Cojoc, broker al Goldring.
Și bursele centrale au fost afectate Londra minus 0,5%, la Paris minus 0,3%, și la Frankfurt minus 0,2%.