Inflația crește galopant întrecând și cele mai pesimiste prognoze. Aceasta a ajuns la 15,1%

Mihnea Tălău 12.07.2022, 10:13
Inflația crește galopant întrecând și cele mai pesimiste prognoze. Aceasta a ajuns la 15,1%

Potrivit datelor publicare marți de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 15,1%, în luna iunie, față de 14,5% cât se înregistra în luna mai a acestui an. Realitatea bate cu mult estimarea Bancii Naționale a României (BNR), făcută în primăvară, de maxim 11,3%.

Inflația galopează în România

Preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, în timp ce serviciile s-au scumpit cu 7,81%.

„Preţurile de consum în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 au crescut cu 0,8%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iunie 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 10,0%. Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 este 15,1%. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iulie 2021 – iunie 2022) faţă de precedentele 12 luni (iulie 2020 – iunie 2021) este 9,3%”, se precizează în comunicatul INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum – indicatorul pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE – în luna iunie 2022 comparativ cu luna mai 2022 este 100,78%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2022 comparativ cu luna iunie 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 13%.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Conform INS au fost luate în considerare prevederile O.U.G. nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023.

BNR a majorat la 12,5% prognoza de inflaţie pentru finalul acestui an şi estimează o inflaţie de 6,7% pentru sfârşitul anului viitor.

Produsele la care s-au înregistrat cele mai mari scumpiri

Cel mai mult s-au scumpit uleiul și cartofii la Din categoria mărfurilor alimentare, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la uleiul comestibil – creștere cu 49%, cartofi – creștere de 42% și la produsele de morărit – creștere de 33%. De asemenea creșteri însemnate s-au semnalat la pâine – creștere de 23%, zahăr – creștere cu 18%, pește – creștere cu 15%, legume, lactate și cafea – creștere cu 14%. Nu în ultimul rând la carnea și produse din carne – creșterea a fost de 12%.

De asemenea, prețul gazelor a crescut cu 89,5%, al energiei electrice cu 17% și al combustibililor cu 41%.
Și energia termică s-a majorat cu 22,9%, iar serviciile de apă și canalizare cu 19,4%.
Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...