Începe să vină nota de plată pentru Putin. Războiul din Ucraina îl costă enorm pe liderul de la Kremlin: „Va fi obligat să renunțe”

Cătălina Burghelea 18.03.2022, 14:05
Începe să vină nota de plată pentru Putin. Războiul din Ucraina îl costă enorm pe liderul de la Kremlin: „Va fi obligat să renunțe”

Mai multe puteri ale lumii au impus o serie de sancțiuni pentru Rusia, pe fondul războiului din Ucraina. Una dintre aceste țări occidentale spune că pedepsele aplicate Federației Ruse încep să aibă „un impact real”. De altfel, aceste măsuri dure luate împotriva lui Putin și oligarhilor ruși au ca scop încetarea conflictului, afirmă un oficial european.

Încep să se vadă urmările sancțiunilor aplicate Rusiei

Sancțiunile occidentale încep să aibă „un impact real” asupra Rusiei, a declarat, vineri, Gabriel Attal, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, într-un interviu pentru BFMTV. Invitat de postul TV, purtătorul de cuvânt al guvernului a revenit asupra abordării pe care Franța a avut-o față de Rusia, de la începutul invaziei din Ucraina.

„Acesta este scopul acțiunii noastre. Toate măsurile pe care le luăm sunt menite să ne asigure că acest război îl costă (n.r. – pe președintele rus Vladimir Putin) atât de mult încât, în ​​cele din urmă, va fi obligat să renunțe la el”, a punctat Attal, apărând decizia Franței și a Occidentului de a trimite arme și ajutoare Ucrainei fără a se implica direct în război.

Războiul din Ucraina, „impact real” pentru Putin

Pentru a da și mai multă credibilitate declarației sale, oficialul francez a dat ca exemple deprecierea rublei, bursa de la Moscova rămasă închisă timp de aproape trei săptămâni și decizia Lukoil, a doua cea mai mare companie petrolieră a Rusiei, de a-i cere lui Putin să pună punct conflictului.

„Înțeleg că este un echilibru bun”, a subliniat Attal.

Măsuri dure care să lovească puternic inima economiei ruse

Încă din primele ore ale atacului decis de Vladimir Putin, numeroase sancțiuni internaționale au fost implementate pentru a lovi puternic inima economiei ruse. Măsurile au continuat să se intensifice. Totuși, luptele continuă în Ucraina, iar numărul victimelor civile crește, în special în Mariupol.

„Există un incendiu care este susținut, atacuri care continuă, orașe care sunt total asediate, bombardamente care se extind într-o parte a țării care, până acum, a fost mai puțin vizată de Rusia”, a comentat purtătorul de cuvânt al guvernului.

„Mărim la maximum costul războiului pentru Vladimir Putin, sperând că, la un moment dat, sancțiunile vor avea un astfel de impact încât va fi obligat să-și revizuiască planurile. Și în așteptarea acestui moment, le vom oferi ucrainenilor sprijinul necesar”, a explicat Gabriel Attal.

Summit NATO la care va participa și Biden

Săptămâna viitoare, liderii celor 27 de țări membre UE se vor reuni în cadrul unui summit la Bruxelles, Belgia, pentru a discuta, printre altele, despre invazia rusă a Ucrainei. La întâlnire va participa și președintele american Joe Biden, a declarat, marți, secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

Președintele va călători la Bruxelles, Belgia, pentru a participa la un summit NATO din 24 martie și se va alătura, de asemenea, la o reuniune a Consiliului European, a mai spus Psaki reporterilor. Deplasarea, care va fi una dintre cele mai urmărite vizite în Europa de către un președinte american în ultimele decenii, are loc la câteva săptămâni după ce Rusia a lansat un atac asupra Ucrainei.

Președintele american este preocupat de situația din Ucraina

Liderul de la Casa Albă va „discuta eforturile de descurajare și apărare în curs” în timpul summit-ului NATO și va reafirma angajamentul SUA față de aliații săi din NATO, a evidențiat Psaki.

„De asemenea, Biden se va alătura unui summit programat al Consiliului European pentru a discuta preocupările noastre comune cu privire la Ucraina, inclusiv eforturile transatlantice de a impune costuri economice Rusiei, de a oferi sprijin umanitar celor afectați de violență și de a aborda alte provocări legate de conflict”, a adăugat secretarul de presă al Casei Albe.

Psaki a remarcat că președintele american este „adeptul întrevederilor față în față”, iar scopul său este să se întâlnească personal cu omologii europeni pentru a discuta „unde ne aflăm în acest moment” cu privire la invazia rusă.

Joe Biden speră să folosească întâlnirea pentru a ilustra unitatea occidentală pe fondul conflictului actual din Europa de Est, iar un anunț major ar putea ajuta la sublinierea cooperării dintre aliați, notează CNN.

Urmăriți Impact.ro și pe
Cătălina Burghelea
Este redactor Playtech. Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării și a masterului în Marketing Online din cadrul ASE, Catalina Burghelea s-a alaturat echipei de stiri de...