Încep sancțiunile și pentru Belarus. Principalul vizat, un apropiat al lui Lukașenko

Nicu Stan 25.02.2022, 08:05
Încep sancțiunile și pentru Belarus. Principalul vizat, un apropiat al lui Lukașenko

Încep sancțiunile și pentru Belarus. Principalul vizat, un apropiat al lui Lukașenko. Departamentul Trezoreriei din SUA a anunțat joi sancțiuni împotriva a 24 de persoane și entități din Belarus, printre care ministrul Apărării, din cauza „sprijinului și facilitării” invaziei ruse în Ucraina, scrie CNN.

Sancțiuni și pentru Belarus. Joe Biden promite pedepse rapide și decisive

Administrația Joe Biden anunțase mai înainte că Minskul va primi sancțiuni „rapide și decisive” dacă va permite rușilor să lanseze atacuri asupra Ucrainei de pe teritoriul său.

Printre cei vizați de sancțiunile anunțate joi se regăsesc două bănci de stat din Belarus, Belinvestbank și Bank Dabrabyt, precum și ministrul Apărării din Belarus, Viktor Hrenin, și secretarul de stat al Consiliului de Securitate al Belarusului, Aleksandr Volfovici.

Joe Biden, sanctiuni pentru Belarus
Joe Biden, sanctiuni pentru Belarus

Lukașenko pune în pericol integritatea poporului său

„După ce și-a sacrificat deja legitimitatea pentru a suprima aspirațiile democratice ale poporului belarus, regimul Lukașenko pune acum în pericol suveranitatea Belarusului, sprijinind invadarea Ucrainei de către Rusia”, a spus secretarul Trezoreriei, Janet Yellen, într-un comunicat de presă.

„Trezoreria continuă să perturbe capacitățile militare și financiare ale Belarusului prin sancțiuni specifice. În plus, datorită interconexiunii dintre cele două țări, acțiunile pe care Trezoreria le-a întreprins astăzi împotriva Rusiei vor impune și sancțiuni economice severe regimului Lukașenko”, a spus Janet Yellen.

Rușii, proteste împotriva războiului

Președintele rus Vladimir Putin și Alexander Lukașenko, președintele belarus,  au vorbit joi la telefon, conform agenției de presă de stat din Belarus. De asemenea, președintele american Joe Biden a anunțat sancțiuni economice pentru Rusia, după invadarea Ucrainei.

Pe de altă parte, conform ultimelor informații, aproximativ 1.700 de ruși au fost arestați deoarece au protestat față de războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina, anunță BBC.

Câte persoane au fost arestate

Astfel, peste 700 de persoane au fost reținute de oamenii legii la Moscova şi Sankt-Petersburg, pe motiv că au încălcat interdicţia pentru adunări decretată de autorităţile ruse. Proteste au avut loc, joi, în alte 40 de orașe din Rusia.

De asemenea, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat, vineri, că în Kiev s-au infiltrat trupe inamice, la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina şi s-a apropiat de Kiev. În plus, oficialul a confirmat că el este principala ţintă a armatei ruse.

Atacurile asupra Kievului au fost reluate

„Atacuri oribile cu rachete rusești asupra Kievului. Ultima dată când capitala noastră a experimentat așa ceva a fost în 1941, când a fost atacată de Germania nazistă”, a spus Dmytro Kuleba pe Twitter.

„Au reluat atacurile asupra Kievului cu rachete de croazieră şi balistice. Am auzit două explozii puternice”, a scris adjunctul ministrului de interne ucrainean Anton Gheraşcenko pe Telegram, potrivit Agerpres, vineri dimineață.

Urmăriți Impact.ro și pe