Se dau lupte grele în Ucraina. Forțele ruse au ajuns în apropierea orașului Kiev și se pregătesc de ofesnsivă, dar au fost nevoiți să se retragă din zona Lugansk. Militarii ucraineni susțin că au respins cu succes mai multe atacuri și au prezentat fotografii cu soldații ruși pe care i-au luat prizonieri.
Au atrecut aproape 12 de ore de când armata Federației Ruse a atacat Ucraina, din ordinul președintelui Vladimir Putin. În ciuda apelurilor la pace și a amenințărilor cu sancțiuni dure, militarii ruși și-au continuat ofensiva ajutați de rachete, tancuri și armament greu.
Au existat explozii în apropierea capitalei Kiev, unde forțele locale se pregătesc de apărare, în vreme ce sute de mii de localnici au părăsit orașul. Mulți dintre ei se gândesc să mai aștepte câteva ore, înainte să plece. Printre ei se află și antrenorul român Mircea Lucescu, tehnicianul lui Dinamo Kiev.
Soldații din Ucraina au ales să mediatizeze imagini cu soldați ruși pe care i-au luat prizonieri, în încercarea de a-i avertiza pe atacatori că vor avea viață grea dacă vor susține atacul.
Pe site-ul Bigkyiv. com.ua au fost prezentați mai mulți prizonieri. Sunt întinși cu fața la pământ și cu mâinele la ceafă și sunt păziți de oameni înarmați. În articol se spune că este vorba de militari ruși prinși în zona Lugansk, după ce trupele locale ar fi respins cu succes mai multe atacuri. Tot pe același site au apărut imagini și cu tanc, despre care s-a spus că este rusesc și că ar fi fost distrus într-o confruntare dură.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Cu câteva ore înainte, chiar pe pagina de Twitter a Ministerului Apărării din Ucraina au fost prezentate fotografiile a doi soldați îmbrăcați în uniforme de camuflaj și având însemnele Rusiei. Se spune despre ei că fac parte din Regimentul 91701, dar nu se precizează unde și în ce condiții au fost reținuți.