În noaptea de luni spre marți, un incendiu violent a avut loc într-un apartament al unui bloc de pe strada Delavrancea, din orașul maramureșean Baia Mare. Două persoane au ajuns la spital și mai mulți locatari au fost evacuați de pompieri. Imaginile de la fața locului arată mai multe echipaje de intervenție.
A fost incendiu în Baia Mare, județul Maramureș. Doi soţi s-au luat de mână și s-au aruncat de la etajul doi al blocului în care locuiau, după ce apartamentul lor a fost cuprins de flăcări. Bărbatul, poliţist la Rutieră, era de serviciu în momentul în care locuința i-a luat foc. Acesta s-a întors grăbit acasă, după ce soţia l-a anunțat de pericol. Fără să stea pe gânduri, au sărit împreună pe geam.
În timp ce se afla la muncă, băimăreanul a fost sunat de soţie, care, cu lacrimi în ochi şi vocea tremurândă, i-a transmis că apartamentul lor a fost cuprins de flăcări. Polițistul a lăsat totul baltă la serviciu şi s-a dus acasă, unde a găsit-o pe femeie în ultima cameră a casei. Acolo se refugiase din calea incendiului. Şi-au dat seama că nu mai pot ajunge pe casa scării, așa că au decis să sară împreună pe geam.
În total, un număr de 13 persoane au fost evacuate, în noaptea de luni spre marţi, din blocul de locuinţe din Baia Mare, în urma incendiului produs în apartamentul situat la etajul al doilea, a transmis purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Oana Alexa Gonczi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„În urma incendiului, două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă, dintre care una în vârstă de 80 de ani, aflată în stare de agitaţie. (…) Incendiul a fost localizat şi s-au înregistrat doar pagube materiale”, a declarat Oana Alexa Gonczi, potrivit Observator News.
Flăcările s-a extins şi la apartamentul situat deasupra (etajul 3), dar şi la mansardă. Tot blocul a fost inundat de fum. Un bărbat, în vârstă de 80 de ani, a ajuns şi el la spital pentru îngrijiri medicale, după ce a suferit un atac de panică.
La incendiul de pe strada Delavrancea au intervenit Detaşamentul Baia Mare (4 echipaje) şi o ambulanță TIM SMURD.
Tot în judeţul Maramureş, în oraşul Tăuții-Măgherăuș, un imobil în care erau trei familii a fost mistuit de flăcări. Martorii spun că au auzit o bubuitură de la centrala termică şi că aceasta ar fi fost cauza izbucnirii incendiului.
„Am auzit o bubuitură dintr-o dată şi o lumină puternică, o flacără”, a mărturisit o vecină.
Focul a distrus acoperişul casei şi a afectat anexele gospodăriei. Oamenii legii fac cercetări în ambele cazuri, pentru a stabili cu exactitate de la ce au pornit cele două incendii.