În războiul altora, cel mai bine e să-ți vezi de treaba ta!
E normal să ne îngrijorăm, dar nu e indicat să ne băgăm nasul unde nu ne fierbe oala. Oricât ne-ar spune Klaus Iohannis să nu ne fie teamă (așa ne-a zis imediat după ședința CSAT, joi la prânz), tot ne e. O rachetă a bubuit la Ivano-Frankovsk, în Transcarpatia, sub 200 de kimometri de nordul Maramureșului, iar avioane rusești se învârt deasupra Insulei Șerpilor, în Marea Neagră, nici 50 de kilometri de țărmul românesc. (Insula Șerpilor merită un text separat, mai bine zis grija noastră subită față de ceva de care până acum nu ne-a prea păsat). Așadar, motive de îngrijorare sunt.
Să fim observatori, nu implicați!
Într-o asemenea situație, în care linia frontului e cam la 1.000 de kilometri distanță, însă efectele răzbat de-acolo până mult mai aproape de noi, cel mai bine e să stăm în banca noastră. Să observăm ce se întâmplă, dar să ne implicăm cât mai puțin.
Sigur, Iohannis i-a mulțumit nu demult lui Biden că ne-a trimis convoaie, Stoltenberg, șeful NATO a făcut o recent o vizită la baza de la Kogălniceanu, deci ne-am arătat opțiunile destul de clar. Dar bine ar fi să rămânem la acest nivel, iar președintele Iohannis a lăsat de înțeles după ședința CSAT că așa vom și face. Ar fi cea mai înțeleaptă cale!
Pericolul penibilului
Deja politicienii români, dar nu numai ei, ci și destule ”figuri publice”, s-au luat la întrecere în a rosti fraze pompoase, nemaiavând grjiă să evite limbajul de lemn. Condamnăm ferm, încălcare flagrantă, indignare, respingem hotărât, afirmăm cu tărie. Sigur că trebuie să arătăm clar că nu suntem de acord cu războiul, dar parcă prea ne întrecem în vocalize, parcă prea ne luăm la întrecere să dovedim că de fapt noi nu suntem altceva decât niște albi porumbei ai păcii.
În plus, pe rețelele de socializare au apărut diverse ”sfaturi practice”, să nu mai băgăm benzină de la Gazprom sau de la Lukoil, pentru a contribui direct la ruinarea econoică a agresorilor. Urmează să fim sftuiți să aruncăm volumele de Tolstoi și Dostoievski din bibliotecă? Să le dăm foc în piața publică? Suntem predispuși genetic la penibil, ar fi indicat să nu-l lăsăm să ne contropească pe deplin.
În căutarea echilibrului
Deocamdată nu e războiul nostru și să sperăm că nici nu va fi. O atitudine echilibrată, însoțită de reacții raționale, e cel mai indicat lucru pentru noi în acest moment. Nu e un joc de-a hoții și vardiștii, nu se încaieră indienii din preerie cu șerifii din orașele căutătorilor de aur, ci bubuie rachetele la o aruncătură de băț de hotarul nostru. Suntem aproape de zona de conflict, dar e clar că nu reprezentăm o miză.
E normal să ne intereseze ce se întâmplă, dar la fel de normal e să filtrăm informația și să nu ne repezim cu afirmații pripite. Suntem un neam de părerologi (inclusiv deasuprasemnatul), însă echilibrul trebuie să fie cel care ne guvernează concluziile, Așa e cel mai bine la vreme de război.