Lidl România continuă investițiile pe plan local prin inaugurarea a două magazine, unul pe 17 iunie, iar celălalt pe data de 24. În 2020, retailerul german a deschis peste 30 de magazine, de două ori mai multe decât și-a propus la începutul anului – acesta reprezentând cel mai alert ritm de expansiune de la intrarea pe piață, în 2011. Unde vor fi amplasate cele două unități, afli în rândurile de mai jos.
Anul 2020 a fost un an de continuă expansiune pentru discounterul german Lidl, care a deschis nu mai puțin de 33 de magazine în România – unități noi, construite de la zero şi relocări, respectiv înlocuiri ale unor unităţi mai vechi, apropiindu-se astfel de pragul de 300 de puncte de vânzare pe plan local. Bugetul total de investiții pentru anul 2020 a fost de 1 miliard de lei.
Anul 2020 a fost încă unul în care ne-am depăşit obiectivul pe care ni l-am propus, acela de a deschide 15 magazine, şi am inaugurat în perioada ianuarie – decembrie 33 de unităţi“, spuneau oficialii companiei.
Anul acesta, Lidl continuă investițiile în țara noastră și anunță că va deschide, pe 17 și 24 iunie, două unități noi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Ritmul de deschideri depinde de foarte mulţi factori, mai mult sau mai puţin predictibili, inclusiv de starea vremii, de autorizaţiile de construcţie, de modul în care evoluează construcţiile. Anul acesta planul nostru de expansiune a performat foarte bine şi ne dorim să menţinem acelaşi ritm susţinut“, au declarat reprezentanții Lidl România.
Citește și: Produsul incredibil vândut de Lidl la 50 de lei care a ajuns să coste 100 de euro pe eBay
În perioada imediat următoare, Lidl România va deschide un nou supermarket în municipiul Târgoviște. Mai exact, pe data de 17 iunie, retailerul german va avea un nou magazin situat pe Calea Ialomiței, în spatele Bisericii Sf. Nifon, din cartierul „Matei Basarab“, cunoscut cu numele de Cartierul Sârbilor.
Noul magazin, construit pe locul fostei fabrici de spirt Sorpau, va fi al treilea supermarket Lidl din Târgoviște, după cele de lângă Sala Sporturilor (Microraionul VI) și cel de pe Dealu Mare, de pe Bulevardul I.C. Brătianu.
Dacă ne gândim la cartierele din zonă, dar și la centura municipiului, cel de-al treilea supermarket Lidl din Târgoviște va fi deschis într-o zona foarte atractivă pentru acest gen de comerț.
Al doilea magazin Lidl, care se va deschide pe data de 24 iunie, va fi amplasat în Corbeanca, Șos. Unirii 216. În prezent, rețeaua Lidl are peste 290 de magazine în România.
Nemții au intrat oficial pe piața locală acum un deceniu, când au preluat 107 magazine Plus Discount, după care s-au extins de zero. An de an, discounterul german Lidl a deschis unităţi noi, ritmul variind între zece şi peste 30 de magazine nou inaugurate.
Lanțul de supermarket-uri cu prețuri mici a ajuns anul trecut pe locul al cincilea în topul celor mai mari importatori locali, aceasta fiind cea mai bună poziţionare de la intrarea pe piaţă.