În ce condiții va sta închisă Elena Udrea în România. Certuri, bătăi și pelerinaje la mănăstiri

10 06. 2022, 18:04

Elena Udrea va fi extrădată în România, a hotărât vineri Curtea de Apel din Sofia, unde are de executat o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pentru luare de mită şi abuz în serviciu în dosarul Gala Bute. Dacă va ajunge în țară, ea își va ispăși pedeapsa în Penitenciarul de Femei Târgșorul Nou.

Condițiile din penitenciar

Penitenciarul Târgșor se află în satul Ariceștii Rahtivani din județul Prahova, iar suprafaţa totală a incintei penitenciarului este de 150.300 mp, dintre care spaţii de deţinere de 30.000 mp.

Între zidurile înalte de beton prevăzute cu sârmă ghimpată se află două clădiri lungi cu parter și un singur etaj, care adăpostesc cele 54 de camere de detenție. Între acestea se află o mică bisericuță. Deținutele evlavioase pot astfel să meargă la slujbe.

Aici există și o sala de sport, un coafor, un cabinet medical sau un magazin propriu, de unde deținutele își pot achiziționa diverse bunuri. Penitenciarul mai dispune și de o bibliotecă cu cărți provenite din donații, care cuprind titluri atent alese.

Mâncarea, se spune că este mai bună ca în alte penitenciare, problema este că unitatea de detenție este suprapopulată.

„Suntem câte 15 în cameră, fiecare cu idei diferite, iar certurile şi bătăile sunt la ordinea zilei. Aş vrea să fim mai puţine şi să nu ne mai pună o bogată cu zece sărace, una deşteaptă cu zece proaste sau o româncă cu zece ţigănci în cameră”, a povestit o deținută potrivit ziare.com.

Nu în ultimul rând, parte din deținute au participat și la activitățile religioase în afara penitenciarului.

Cu ocazia Paştelui, conducerea unității a permis organizarea unor pelerinaje la biserici şi mănăstiri pentru deţinutele încadrate la regim semideschis şi deschis. Potrivit Penitenciarului, în data de 17 aprilie a fost organizată o vizită la Biserica Sfinții Voievozi din localitatea Târgșoru Nou pentru asistarea la slujba organizată în Duminica Floriilor, iar în data de 20 aprilie a fost organizat un pelerinaj la Mănăstirea Turnu, din localitatea Târgșoru Vechi.

Astfel 30 de persoane au putut să participe la activitățile religioase desfășurate în afara gardurilor de sârmă.

Elena Udrea a mai fost închisă la Târgșor

Pentru câteva zile, în luna mai 2015, Elena Udrea a stat închisă, tot în dosarul Gala Bute, în Penitenciarul Târgșor, fiind eliberată după ce magistraţii au admis contestația sa și au decis că poate fi judecată în arest la domiciliu.

Ea a stat doar în carantină, izolată de celelalte deținute, timp în care i s-au făcut analize și a stat de vorbă cu un psiholog.