Imaginile momentului din Rusia. Cum arată Moscova după revolta Wagner, Putin e panicat
Măsurile antiteroriste rămân în vigoare în capitala Rusiei și în zonele adiacente, la o zi după haosul creat de înaintarea coloanelor militare ale mercenarilor Wagner. De asemenea, pe autostrada din sudul Moscovei este plin de patrule de poliție.
Cum arată azi Moscova după haosul creat de Evgheni Prigojin
Sunt restricții inclusiv la aproape 500 de kilometri depărtare de metropolă, în regiunea Voronej. Oamenii legii patrulează de-a lungul drumului principal care duce la ieşirea sudică din capitală.
Potrivit presei ruse, în regiunea Moscovei, restricţiile de trafic pe autostrada care leagă capitala de Rostov (sud-vest) au fost, de asemenea, menţinute duminică.
„Conform deciziilor regionale emise anterior, restricțiile de circulație rămân în vigoare pe autostrada M-4 Don, în apropiere de Regiunea Moscova și Regiunea Tula”, a declarat agenția Avtodor, care se ocupă de autostrăzile din Rusia, citată de TASS.
Tentativă de lovitură de stat în Rusia
Ieri, Comitetul Naţional Antiterorism (NAK) a ordonat un „regim de operaţiuni antiteroriste” la Moscova, în regiunea acesteia, precum şi în regiunea Voronej, la graniţa cu Ucraina, după ce liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat un marş al luptătorilor săi spre capitala rusă.
Această măsură conferă puteri sporite agenţiilor de aplicare a legii, inclusiv pentru a desfăşura operaţiuni poliţieneşti. Așadar, porțiuni mari ale autostrăzii dintre Rostov şi Moscova au fost blocate, fiind introduse controale de identitate şi de vehicule pe drumuri.
Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a transmis că luni va fi o zi liberă în contextul situaţiei „dificile”. Totuși, sâmbătă seara, Prigojin a anunţat că oamenii săi se „întorc” în tabere pentru a evita „o baie de sânge”, după negocieri cu preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, aliatul lui Putin.
Nu este clar unde se află fondatorul Wagner azi după retragerea luptătorilor săi din Rostov, Kremlinul afirmând că a fost de acord să meargă în Belarus, iar acuzaţiile împotriva acestuia nu mai sunt valabile.