Imaginea cu care Cabral şi-a şocat fanii. Chiar fiica lui apare în fotografie. Toţi l-au avertizat că este periculos ce face

13 08. 2021, 17:21

Cabral și-a șocat fanii cu o imagine pe care a publicat-o pe internet. Fiica lui, Namiko, apare în fotografie într-o ipostază pe care mulți internauți au considerat-o periculoasă. Prezentatorul de televiziune le-a dat replici neașteptate celor care s-au arătat îngrijorați pentru fetița în vârstă de doi ani.

Ce imagine a publicat Cabral cu fiica lui

Cabral, care urmează să devină tată din nou, a publicat pe internet o fotografie în care fiica lui, Namiko, în vârstă de doi ani, apare întinsă pe iarbă între doi câini din rasa Cane Corso. Fotografia a iscat numeroase comentarii. Unii internauți i-au reproșat prezentatorului TV că este inconștient de pericolul la care și-a supus copilul, în timp ce alții l-au felicitat pentru că îi permite fetiței să fie apropiată de patrupezi.

„Unele animale domestice, chiar dresate fiind, pot deveni agresive, din cauza căldurii. Doctorul, sau dresorul, trebuia să-ți spună, mai ales fiind vorba despre un copil.”, ”Aveți grijă cu câinii, că acum tot mai multe cazuri de mușcături se întâmplă!” și ”Vezi că nu sutn de încredere așa cum crezi tu. Odată se-nfurie și o iau razna!”, au fost unele dintre comentarii.

„Cabral, ai tot respectul meu pentru faptul că nu ești vreun limitat în ceea ce privește relația copil-câine!”, „Poziția copilului, mai ales a mânuțelor, exprimă relaxarea totală și e semnalul că se simte super safe. Pozițiile celor doi câini arată că îi oferă spațiul de siguranță,”, au fost două comentarii din cealaltă tabără.

Cabral si sotia lui, Andreea Ibacka

Ce le-a răspuns Cabral celor îngrijorați pentru fiica lui

Cabral a reacționat la câteva dintre comentariile pe care le-a primit pe internet la fotografia în care fiica lui apare între doi câini din rasa Cane Corso. Prezentatorul de televiziune a tratat cu ironie îngrijorarea pe care au exprimat-o mulți internauți. Deschideți galeria foto de mai sus!

„Eu zic că acești câini par foarte fioroși, vă spun sincer că mi-ar fi foarte frică să-mi las copilul în preajma lor!”, a fost un comentariu la care a răspuns Cabral. „Și mie, doamnă! Da’ mi-e frică să mă apropii și să recuperez copilul! De vreo patru luni e cu ei!!!”, a fost replica prezentatorului.

„Și nu-i periculos?”, a continuat dialogul. „Ba da, chiar este. Uneori îi atacă (fiica lui, Namiko, n.r.) pe săracii câini”, a fost replica prezentatorului de televiziune.

Recent, Andreea Ibacka s-a filmat în timp ce l-a surprins pe Cabral în curtea casei lor, cu intenția de a-i dezvălui genul celui de-al doilea copil al lor. Însă, lucrurile n-au mers chiar așa cum ar fi sperat ea. Vezi AICI de ce s-a enervat Cabral!