Ilinca Vandici, protagonista unei situații jenante. S-a întâmplat la un eveniment monden, în văzul tuturor. „Dă-te la o parte”

01 10. 2022, 23:23

Ilinca Vandici a fost protagonista unei situații jenante. S-a întâmplat la un eveniment monden, în văzul tuturor, cu mult timp în urmă, dar vedeta nu a uitat acel moment ce a motivat-o, de altfel, să facă tot posibilul ca să ajungă să aibă succes.

În ce situație jenantă a fost Ilinca Vandici

Situația jenantă în care a fost Ilinca Vandici s-a petrecut la un eveniment monden, la începutul carierei sale, când vedeta avea doar trei luni de când începuse să lucreze în televiziune. Atunci, prietena ei care la vremea respectivă lucra la B1 TV, Livia Dilă, a invitat-o să o însoțească la acel eveniment.

Când au ajuns acolo și au făcut o fotografie la panoul evenimentului, fotografii au rugat-o pe Ilinca Vandici să se dea la o parte, ca să o fotografieze doar pe Livia Dilă. Din acel moment, vedeta s-a ambiționat să deveni celebră.

„Ăla a fost momentul în care am zis: O să muncesc atât de mult, o să fac atât de bine meseria pe care mi-am ales-o, încât peste un an, doi sau cinci, vor vrea ei ca eu să stau să facă poze cu mine și poate atunci aleg eu dacă mai fac poze sau nu!. Ca adolescent, asta am gândit la momentul respectiv și mi se pare că am reușit asta!”, a povestit prezentatoarea de la Kanal D.

Ilinca Vandici

Ilinca Vandici, despre pericolul rețelelor sociale

De asemenea, Ilinca Vandici a atras atenția asupra pericolului rețelelor sociale, la care tinerii sunt vulnerabili. Prezentatoarea a spus că este foarte mare rata adolescenților din toată lumea care se sinucid din cauza faptului că intră în depresie, deoarece nu ajung la standarde false din mediul online.

„Asta este viața falsă pe care o expunem, sau o expun, sau unii aleg să o expună. Și da, mi se pare că e o reală problemă, asta încerc să fac și în cadrul proiectului Te ascult, să vedem viața reală, exact așa cum este ea, cu problemele ei.

Îmi doresc din suflet să am cât mai mulți oameni în jurul meu care să se arate exact așa cum sunt ei! Care-i problema dacă am îmbătrânit, care-i problema dacă am un rid sau două sau cinci? Care-i problema dacă am 40 de ani, care-i problema dacă sunt obosită, care-i problema dacă plâng? Care-i problema dacă sufăr, dacă-s tristă? Lucrurile astea normale nu mai sunt normale!”, a spus aceasta în cadrul interviului.”, a spus prezentatoarea Ilinca Vandici.