Ilie Năstase s-a cuminţit. Fostul mare tenismen, despre motivul real pentru care Ioana a renunţat la divorţ (exclusiv)

23 06. 2021, 20:18

Ilie Năstase s-a cumințit de la incidentul din martie ce a fost cât pe ce să-i aducă divorțul de actuala lui soție, Ioana. Fostum mare jucător de tenis a dezvăluit, pentru redacția Playtech-Impact, motivul real pentru care bruneta a decis să renunțe la despărțire.

Ilie Năstasae, despre împăcarea cu soția lui: ”Am crezut mereu în căsnicia mea”

În urmă cu aproximativ trei luni, Ioana Năstase a fost agresată de Ilie Năstase, a sunat la 112 și a fugit din casa în care locuiau împreună. Femeia, cu aproape 30 de ani mai tânără decât fostul mare tenismen, a introdus acțiunea de divorț la  Tribunalul din Hârşova. De atunci, însă, cei doi s-au tot întâlnit, iar fostul sportiv a reușit să o convingă pe brunetă să îi mai acorde o șansă.

”Am crezut mereu în căsnicia mea. Nu am şi nu am avut nicio problemă să lupt pentru ea, chiar şi atunci când alţii spuneau contrariul şi nu-mi acordau nicio şansă. Nu a fost simplu deloc să-mi conving soţia că voi face ceea ce am convenit împreună. Am dovedit însă, în ultimele luni, că mă pot schimba, că pot să mă ţin de ceea ce am promis”, a spus Ilie Năstase.

Ioana si Ilie Nastase

Ilie Năstase: ”Împăcarea este cel mai frumos cadou”

De asemenea, Ilie Năstase a spus că împăcarea cu soția lui reprezzintă cel mai frumos cadou pe care l-ar fi putut orimi înainte de ziua lui de naștere. Fostul jucător de tenis va împlini vârsta de 75 de ani pe 19 iulie.

”Împăcarea este cel mai frumos cadou pe care-l puteam primi la împlinirea vârstei de 75 de ani. Nici nu ştiţi cât mă bucur! Şi nu a fost vorba despre niciun şantaj sentimental. O puteţi întreba şi pe Ioana!”, a adăugat el.

Ilie Năstase, despre motivul pentru care soția lui a renunțat la divorț

În plus, Ilie Năstase a spus că în ultima perioadă s-a cumințit. Un alt motiv datorită căruia căsnicia fostului sportiv a fost salvată ar fi faptul că soția lui este o femeie credincioasă.

”În ultimele luni am fost un băiat cuminte. Era păcat să divorţăm, asta a fost concluzia comună. În plus, Ioana, soţia mea, este un om credincios. Iar oamenii credincioşi nu prea iau decizii proaste, nu fac asemenea greşeli!”, a mai spus Ilie Năstase, pentru Playtech-Impact.

Dacă divorțul s-ar fi pronunțat, Ilie Năstase s-ar fi aflat la cea de-a cincea căsnicie eșuată, iar Ioana Năstase, fostă Simion, ar fi fost la cel de-al doilea mariaj încheiat. Cei doi s-au căsătorit religios la Techirghiol, la 6 iunie 2020 și i-au avut nași pe Ciprian Marica şi soţia sa, Ioana. Vezi AICI la ce umilințe a spus Briggite Pastramă că a fost supusă în căsnicia cu Ilie Năstase!